Aduce Balaj iar remiza?** Două derby-uri Rapid-Steaua pe Giulești, două remize cu același scor!

Arbitrul Cristi Balaj va oficia luni al patrulea derby
Rapid-Steaua din carieră. Centralul din Baia Mare a oficiat pentru
prima oară un meci între giuleșteni și steliști pe 16 mai 2001,
partidă încheiată cu scorul de 1-1, pe stadionul de lângă Podul
Grant.

Apoi a condus și un derby disputat pe Ghencea, încheiat 2-1 pentru
roș-albaștri (27 octombrie 2002), după care a urmat un nou 1-1 pe
Giulești pe 17 august 2003.

În acest sezon, Balaj a condus două partide ale Rapidului, derby-ul
cu Dinamo pierdut cu 2-3 și masacrul de pe Giulești, 7-1 cu
Victoria Brănești. Steliștii au fost conduși la centru de băimărean
în acest sezon în partidele cu FC Brașov și Poli Timișoara, ambele
încheiate cu scor egal, 1-1.

În total, cu Cristi Balaj arbitru, Rapid a câștigat 21 de meciuri,
a remizat în 6 și a pierdut doar 8. Steliștii stau ceva mai slab,
având mai multe egaluri decât succese în meciurile conduse de
Balaj: 13 victorii, 14 remize, 5 eșecuri.

Publicat: 06 11. 2010, 11:28
Actualizat: 06 11. 2010, 11:49