Instalarea lui „Sorinaccio” pe banca roș-albastră a adus o serie de schimbări. Printre ele se numără și întinerirea lotului, mai mulți jucători de la echipa a doua antrenâdu-se sub comanda lui. Cei vizați? Bejan, Măcelaru și Năstăsie, toți având la dispoziție o săptămână pentru a-i arăta noului antrenor că merită să fie o soluție pentru prima formație.
Deși Narcis Răducan și Meme Stoica fac deplasări peste deplasări cu scopul de a căuta noi fotbaliști pentru revitalizarea echipei, Sorin Cîrțu a găsit trei fotbaliști în propria pepinieră. Florin Bejan, Ionuț Năstăsie și Dragoș Măcelaru au făcut ieri joncțiunea cu prima echipă. Au intrat în program normal alături de Bănel și compania și vor avea la dispoziție o săptămână pentru a-și demonstra calitățile. „Măcelaru a fost adus pentru că ne trebuiesc trei portari, Cezar fiind accidentat, iar Bejan și Năstăsie pentru că Liță Dumitru a discutat cu Cîrțu și i-a recomandat”, au dezvăluit surse din cadrul clubului stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER