Afacerea anului pentru Petrescu!** După Traore și Varga, antrenorul mai pregătește un SUPER TRANSFER din Liga 1!
Lui Dan Petrescu îi merge foarte bine și în prima ligă din
Rusia. Are două victorii din trei meciuri la cârma lui Kuban și se
află la un punct în spatele liderului Zenit. Chiar și așa,
„SuperDan” continuă să caute jucăori în Liga 1.
Costin Lazăr este în dizgrația lui Dinu Gheorghe, dar mai ales a
lui Marius Șumudică, iar antrenorul l-a anunțat deja că nu va mai
juca niciun minut cât va sta el pe banca Rapidului. În aceste
condiții, e clar pentru toată lumea că fostul căpitan al
giuleștenilor se va despărți la vară de alb-vișinii. Iar destinația
finală pare să fie campionatul Rusiei.
„Dacă Lazăr nu va continua la Rapid, eu cred că 90% va
merge în străinătate. Sunt aproape sigur că nu va accepta să joace
pentru o rivală din Liga I”, este convingerea
președintelui Dinu Gheorghe, și se pare că are dreptate. Dan
Petrescu încearcă să-i dea o lovitură Rapidului la vară și vrea
să-l transfere gratis pe căpitanul din ultimii doi ani al
„feroviarilor”. Mutarea este foarte posibilă, având în vedere că
„Bursucul” l-a mai antrenat în două rânduri pe Lazăr la Sportul
Studențesc în perioadele 2003-2004 și 2004-2006 și a fost unul
dintre favoriții acestuia.
Al
treilea „student” la Krasnodar
Dorința „Bursucului” de a-l transfera pe Lazăr la Krasnodar nu e
nouă. Antrenorul a vrut să-l aducă pe mijlocaș în Rusia încă
dinainte să promoveze în prima ligă, dar Rapid a cerut mulți bani
pe el.
Acum, nu se mai pune problema de vreo sumă de transfer, ci doar
de o sumă la semnătură, adică exact ce refuză Rapidul să-i ofere la
prelungire. Dacă afacerea se va concretiza, iar Lazăr va semna la
vară cu Krasnodar, acesta ar fi al treilea fotbalist român din
lotul rușilor, după Dacian Varga și Gigel Bucur, alte două
cunoștințe vechi din perioada Sportul.