Numirea lui Paulo Fonseca pe banca tehnică a campioanei Portugaliei, FC Porto, poate reprezenta o șansă uriașă pentru unul dintre foștii fotbaliști ai CFR-ului.
Este vorba despre mijlocașul la închidere Andre Leao (28 de ani, în centrul imaginii), care a jucat în Gruia între 2007 și 2009, răstimp în care a cucerit un titlu de campion și o Cupă a României. Lusitanul a avut un sezon 2012-2013 de excepție la Pacos de Ferreira sub comanda lui Fonseca, astfel că tehnicianul vrea să-l aducă alături de el pe Dragao, mai ales că Porto este la un pas să se despartă de titularul Fernando.
Leao a jucat în 23 de partide pentru Pacos de Ferreira în toate competițiile și a reușit chiar să înscrie două goluri, iar aportul său la poziționarea istorică a formației sale pe podiumul SuperLiga a fost decisiv. De altfel, cota mijlocașului a crescut uluitor în ultimul an, potrivit transfermarkt.de, de la 900.000 de euro în vara anului 2012, la 2,5 milioane de euro în prezent.
Andre Leao a sosit la CFR Cluj în 2007 contra sumei de 250.000 de euro, de la Beira Mar. El a jucat în 26 de partide pentru clujeni și nu a marcat niciun gol. În 2009, salariul lui destul de consistent i-a determinat pe șefii grupării ardelene să-i rezilieze contractul, iar mijlocașul a revenit liber de contract în Portugalia, la Pacos de Ferreira.
1 an de contract mai are Andre Leao cu Pacos de Ferreira
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER