AFAN, de partea ‘rebelilor’ de la Dinamo!** „Au reacționat dur, dar ca urmare a erorilor de management și comunicare”
Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) consideră
că plecarea celor cinci jucători dinamoviști din cantonament,
Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea, Boștină și Alexe, a venit ca
urmare a unor erori de management și comunicare în interiorul
clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Poate că Andrei Mărgăritescu, Ianis Zicu, Adrian
Cristea, Gabriel Boștină și Marius Alexe au reacționat dur,
solidari fiind cu Florin Bratu, însă, în opinia noastră,
întâmplările au fost o consecință a unor erori de management și
comunicare în interiorul clubului Dinamo. Conflictele de acest gen
nu apar de pe o zi pe alta, ci răbufnesc după lungi perioade în
care problemele grave se acumulează„, se precizează în
comunicatul AFAN.
AFAN le sugerează conducătorilor FC Dinamo să dea dovadă de
înțelepciune privind tratamentul pe care-l vor aplica celor cinci
jucători. „AFAN dezavuează reacția exagerată a oficialilor
clubului Dinamo față de cei cinci jucători care au părăsit echipa
înainte de meciul cu Gloria Bistrița din data de 17 aprilie. AFAN
le sugerează conducătorilor clubului să dea dovadă de înțelepciune
în acest caz, să trateze cu maturitate situația și să nu transforme
un conflict rezolvabil într-un război intern cu consecințe nefaste
pentru întreaga echipă. Pedepse de genul scuzelor publice, în
genunchi, în fața galeriei sau de genul suspendării jucătorilor
până la finalul contractului, măsuri precum acționarea în judecată
pentru drepturi de televizare ori amenințări că jucătorii vor primi
sancțiuni unicat în Europa iar familiile lor, parinții și copiii
lor vor plăti pentru cele întâmplate (anunțate de domnul Borcea)
sunt exagerate și nu fac altceva decât să creeze tensiune. Din
păcate, din câte se pare plecarea domnului Turcu din echipa
managerială (cu tot cu problemele de micțiune și atitudine ale
domniei sale) nu a adus încă mari schimbări în relația dintre
jucători și administratorii Dinamo!„, se mai anunță în
comunicatul AFAN.
Asociația fotbaliștilor Amatori și Nonamatori a anunțat că îi va
sprijini și juridic dacă va fi nevoie pe cei cinci fotbaliști.
„În funcție de evoluția situației și de felul în care
clubul alege să gestioneze conflictul, Asociația Fotbaliștilor
Amatori și Nonamatori va fi alături de cei cinci jucători
dinamoviști, oferindu-le acestora inclusiv sprijin juridic și
reprezentare în fața instanțelor fotbalistice sau civile„,
concluzionează comunicatul AFAN.