Aflat în închisoare, Gică Popescu a transmis că nu vrea să vină la Steaua: „Dacă voi reveni în fotbal, voi face echipă doar cu Hagi
Gică Popescu a negat că ar intenționa să intre în conducerea Stelei, așa cum Gigi Becali a anunțat. Fostul mare internațional român susține că ar lucra doar cu Gică Hagi, dacă ar reveni în fotbal.
Săptămâna trecută, Gigi Becali a anunțat că Steaua va intra pe mâinile cuplului Mihai Stoica – Gică Popescu, după ce aceștia vor ieși din închisoare. Potrivit afirmațiilor făcute de patronul Stelei, primul ar mai avea de stat în jur de trei luni, în timp ce Popescu ar urma să iasă peste două săptămâni.
Gică Popescu îl contrazice însă pe Gigi Becali. Fostul căpital al Barcelonei spune că ar lucra doar alături de Gică Hagi, dacă va simți nevoia să revină în fotbal: „Îmi este clar un lucru. Dacă voi reveni vreodată în fotbal, voi face echipă doar cu Gică Hagi”, a declarat Gică Popescu, conform Gazetei Sporturilor.
Gică Hagi îl așteaptă cu brațele deschise: „Cu siguranță va fi așa. Drumurile noastre s-au unit și vor rămâne împreună întotdeauna”, a spus Hagi.