UTA a fost singurul club din Liga 1 ce nu a militat neapărat pentru schimbarea regulei Under 21, iar Laszlo Balint și-a făcut lotul în consecință. În lotul deplasat de arădeni în cantonamentul din Slovenia s-au regăsit nu mai puțin 8 juniori, însă doar unul se va regăsi, probabil, în „11”-le cu care stafful tehnic al „roș-albilor” va aborda sezonul.
Toate indiciile duc spre David Miculescu, cel mai constant junior al „Bătrânei Doamne” în play-outul stagiunii precedente, care mai apoi a și fost convocat de Mirel Rădoi la acel turneu preolimpic al „tricolorilor”, la Marbella.
Până la urmă, „decarul” UTA-ei nu va merge la Tokyo, dar nici zvonurile legate de o eventuală mutare a sa la FCSB sau în străinătate nu au avut fundament. Mihai Stoica chiar la evaluat la 1 milion de euro pe mijlocașul ofensiv al „Bătrânei Doamne”, dar o ofertă oficială de la clubul condus de Gigi Becali nu a mai venit. Așadar, Miculescu este pe punctul cel de-al cincilea său sezon în circuitul primei echipe arădene.
A fost debutat de Cristian Todea în toamna anului 2017, într-o deplasare la Satu Mare la vârsta de 16 ani și 4 luni. Pe 2 mai, fiul lui Vali Miculescu, fostul golgheter la promovarea din 2002, a împlinit 20 de ani și simte că a venit timpul să confirme prin constanță și realizări în Liga 1.
-David, în două cuvinte cum a fost perioada petrecută în Slovenia, sunteți pregătiți de debutul cu Farul de la finalul săptămânii?
-A fost un cantonament reușit, ne-am acomodat și cu băieții noi, am început să ne înțegem chiar foarte bine. A fost o etapă necesară ca și pregătire, dar și ca legare a relațiilor cu jucătorii sosiți la echipă în această vară. Au fost antrenamentele grele și meciuri amicale bune din partea noastră, chiar dacă ne-am fi dorit ceva mai mult din punct de vedere al rezultatelor.
-Apropo de cele trei teste, pe toate le-ai început ca titular, semn că ești favoritul lui Laszlo Balint pentru acel post rezervat jucătorului Under.
-Așa pare, dar decizia e la Mister pentru meciul de duminică și cele ce vor urma. Într-adevăr, sper să joc și mai ales să-mi fac treaba cât mai bine.
-Schimbarea regulei Under te afectează în vreun fel? Acum trebuie să te bați cu toți ceilalți juniori din lot pentru un loc de titular, iar concurența e mult mai mare…
-Eu oricum mi-am propus să joc chiar și dacă se scotea deloc regula cu juniorii. Munca mea era aceeași, e timpul să demonstrez că merit să fiu titular la UTA, indiferent de vârstă și de reguli. Oricum, tot timpul a fost o concurență între juniori. Anul trecut era concurența cu Rusu, Isac, Damian își va reveni și el în curând, dar, așa e, acum mai sunt și alții. Care va fi mai bun, mai în formă, să joace, mereu va fi decizia lui Mister. -La juniori și în Liga a 2-a ai debutat în spatele vârfului, Laszlo Balint te-a folosit mai mereu în dreapta în Liga 1, acum se pare că vei juca în stânga, te-ai obișnuit cu rolul?
-Și anul trecut am mai jucat în stânga, nu foarte mult, într-adevăr, dar sunt pregătit. Mă descurc pe toate pozițiile de la mijloc în sus, nu îmi va fi așa greu să joc unde are nevoie Mister de mine. E clar că trebuie să-mi ajut echipa cu pase și goluri, e important să fiu implicat în cât mai multe faze, să caut mingea, să am încredere în mine și atunci, zic eu, vor veni și realizările.
-Spui asta și pentru că porți un număr greu în fotbal, cel cu numărul 10?
-Încă nu am avut o discuție legată de numărul 10 de pe tricou, eu sper să-l păstrez. Într-adevăr, este o responsabilitate, dar acest lucru mă motivează și mai mult. Toți au o așteptare mai mare de la fotbaliștii care poartă acest număr, sper ca în acest an să și demonstrez că merit să-l am pe spate.
-Ce ar însemna un sezon reușit pentru UTA?
-Sper să prindem play-off-ul ca să ne batem pentru locurile de sus. Bineînțeles, în Cupă vrem să avem un parcurs și mai lung, poate chiar să jucăm finala, de ce nu?
-După play-outul reușit, a urmat și revenirea la echipa națională, te-a motivat și mai mult participarea la acel turneu preolimpic?
-Vă dați seama că e o mare onoare să porți culorile echipei naționale, indiferent că e un turneu amical sau oficial. Bineînțeles, apoi mi-aș fi dorit să fiu convocat și pentru Tokyo, era o ocazie unică în viață, însă rămâne să-mi fac treaba cât mai bine la UTA și în viitor să mai fac parte din planurile domnilor selecționeri.
-În schimb, cinci jucători de la Farul au prins lotul pentru Japonia, se poate spune că e UTA favorită duminică și prin prisma acestor absențe importante pentru ei?
-Eu zic că și în cazul în care nu erau convocați cei cinci de la Farul, tot noi eram noi favoriți. Să nu uităm că jucăm acasă și cu suporterii noștri alături, va fi altceva față de sezonul trecut. Mai mult, zic că vom fi favoriți în fața oricărie echipe ce vine la Arad în acest campionat.
-În final, ne poți spune dacă la urechile tale a ajuns vreo o ofertă concretă de transfer în această vară?
-Citesc și eu în presă multe, dar nu le bag în cap. Credeți-mă că nu am discutat deloc de o plecarea a mea de la UTA, de fapt nici nu-mi doream acest lucru acum. Simt că am ceva de realizat aici, la echipa ce m-a crescut de la 15 ani încoace.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER