Agent dinamovist!** „Câinii” au aflat tactica Stelei cu 48 de ore înainte de meci!
Dinamo a învins-o cu 2-0 pe Steaua în derby și pentru că
a avut informații prețioase chiar din tabăra stelistă. Practic,
Cornel Țălnar a știut echipa Stelei cu două zile înainte de meci
chiar de la Gigi Becali.
Patronul stelist Gigi Becali a ales să mănânce alături de Ilie
Dumitrescu, cu două zile înainte de partida Stelei în „Ștefan cel
Mare”, chiar la restaurantul acționarului dinamovist Vasile Turcu.
Neinspirat demers! Becali a vorbit la masă, bineînțeles, despre
Steaua cu Ilie Dumitrescu, cerându-i opinia cu privire la
incandescentul meci. I-a enunțat echipa, neținând cont că alături
de ei se află chiar Vasile Turcu! Astfel, acționarul lui Dinamo a
aflat că Ovidiu Petre va juca fundaș central, alături de Parpas,
informație împărtășită apoi staff-ului tehnic al „câinilor”.
„Nicio
șansă!”
Mai mult, Turcu a aflat și alte câteva detalii prețioase despre cum
va juca Steaua cu Dinamo. Inedit este că, în momentul în care i-a
cerut lui Ilie Dumitrescu o părere cu privire la șansele Stelei în
partida cu Dinamo, fostul fotbalist din Ghencea a fost foarte
categoric: „Gigi, pierdem! Nicio șansă dacă jucăm așa!”. Gigi
Becali a ales să fie însă exuberant și sigur pe el, ca de obicei,
nebăgând în seamă circumspecția lui Dumitrescu. Rezultatul avea
să-l afle peste două zile, Dinamo învingând-o fără drept de apel pe
Steaua, într-un meci la care Gigi Becali a stat cu mitraliera în
portbagaj pentru o aroganță care nu și-a mai găsit rostul.
„Nu vă mai luați după Turcu! El minte mult. E un
mincinos. Dacă stăm să ne luăm după Vasile Turcu, ajungem cine știe
unde. Știu eu unde, dar nu vreau să spun!„
Gigi Becali,
patron Steaua
„Da, Gigi Becali mi-a spus echipa Stelei cu două zile
înainte de meci. Să mai vină la restaurant la mine. E mereu
invitatul meu de onoare”
Vasile Turcu, acționar Dinamo