Agresorul lui Galamaz a fost condamnat!** Vezi decizia Tribunalului
Suporterul care în luna octombrie 2011 a intrat pe teren în timpul partidei Petrolul Ploiești – Steaua și l-a lovit cu pumnul pe fotbalistul George Galamaz a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare de Tribunalul Prahova, sentința putând fi atacată cu apel.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecătorul Alina Anton Pavel, instanța l-a condamnat, joi, pe Dragoș Petruț Enache la trei ani de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la doi ani și șase luni de detenție pentru deținere de droguri de mare risc în vederea consumului popriu și la șase luni de închisoare pentru lovire sau alte violențe.
În final, instanța a stabilit pedeapsa cea mai mare, de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
De asemenea, Tribunalul Prahova a decis ca suporterul ploieștean trebuie să-i plătească lui George Galamaz despăgubiri în cuantum de 50.000 de lei.
Reprezentantul Tribunalului Prahova a precizat că la pronunțarea sentinței instanța a avut în vedere un articol din Codul de Procedură Penală care prevede ca cel condamanat să poată beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă dacă cel judecat recunoaște faptele și nu cere administrarea de noi probe. În speță, suporterul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată de DIICOT și a fost de acord cu plata despăgubirilor cerute de Galamaz.
Sentința poate fi atacă cu apel, Tribunalul Prahova fiind instanța care a judecat pe fond acest dosar.
Potrivit DIICOT, în 30 octombrie 2011, în incinta Stadionului „Ilie Oană” din municipiul Ploiești, în timpul meciului oficial Petrolul Ploiești-Steaua București, Dragos Petruț Enache, care anterior consumase ecstasy – drog de mare risc, a intrat pe teren și l-a lovit cu pumnul, în față, pe stelistul George Daniel Galamaz, fotbalistul suferind leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Jucătorul a fost în imposibilitate de a mai continua partida de fotbal, motiv pentru care arbitrul a dispus oprirea meciului și evacuarea celor 14.000 de spectatori.
Urmare a acestui incident, din cauza violenței cu care s-a manifestat inculpatul, s-a creat panică în rândul suporterilor, fiind tulburate grav liniștea și ordinea publică.
Sursa: Mediafax