Trei săptămâni au trecut de când cel mai mare fotbalist al Craiovei a trecut în neființă. Cu siguranță Ilie Balaci nu va fi uitat și chiar dacă funeraliile s-au încheiat, omagiile nu contenesc. Peste tot.
Așa cum suna mesajul galeriei Științei, Balaci e infinit. În minutul 8 al fiecărui meci al Universității, fanii scandează numele „Minunii Blonde”. Oficialii celor de la Sepsi au ținut să cinstească memoria uriașului fotbalist, au aprins candele și au depus flori în fața arenei „Ion Oblemenco” înaintea meciului cu Universitatea de vineri seară, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Cifra 8 a căpătat deja sens de simbol pentru craioveni. Paradoxal, Iliuță nici nu punea mare preț pe număr. „Am jucat și cu 5 și cu 11 și cu 10, nu m-a interesat numărul, ci jocul”, spunea în urmă cu câțiva ani gloria alb-albastră.
La cimitirul Sineasca, sutele de coroane aduse la înmormântare încă tronează lângă mormântul lui Balaci, care a devenit parcă loc de pelerinaj. Și mesajele suporterilor sunt în continuare acolo, lângă căpătâiul lui Balaci. Parcă într-o încercare de prelungire a momentului despărțirii de idol.
Locul de veci al Minunii Blonde transformă cimitirul în locație turistică. Nu foarte departe sunt mormintele lui Zoli Crișan, Costică Ștefănescu și Cristi Neamțu. La fel cum se întâmplă și cu mormântul „Tunarului” Ion Oblemenco, de la cimitirul Ungureni, aflat lângă Parcul Romanescu, aproape fiecare persoană care vine la mormântul apropiaților dispăruți trece și pe la cel al lui Ilie Balaci. Aflat aproape de intrarea în cimitir, locul de veci al familiei Balaci, acolo fiind îngropat și tatăl marelui fotbalist, atrage atenția. Dacă nu e observat, atunci lumea care intră în cimitir întreabă de locul unde este înhumat legendarul sportiv. Cu o floare sau o lumânare în mână sau pur și simplu pentru a vedea mormântul, lumea vine parcă să mai audă o poveste despre Balaci sau să-și amintească un moment anume din cariera lui. „Aici e, mamă, îngropat Balaci?” suntem întrebați de două doamne în vârstă care au și ele amintiri de depănat despre „Minunea Blondă”.
VEZI o GALERIE FOTO cu mormântul lui Ilie Balaci
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER