Răzvan Lucescu nu a abordat tactica majorității jucătorilor care au plecat la mare în weekend și a stat cu ochii pe Supercupa României. Consecința? Fundașii săi au primit o serie de sfaturi rezultate din erorile defensivei roș-albastre.
Lucescu jr și-a întâmpinat cu o surpriză elevii înaintea startului ședinței de antrenament. Fostul selecționer i-a luat pe toți fundașii deoparte și le-a ținut o mică ședință, în care subiectul principal a fost Steaua. Erorile dese din defensiva echipei antrenate de Roni Levi în Supercupa pierdută împotriva Oțelului i-au dat de gândit lui Lucescu jr. „Aveți grijă la marcaj!”, „Nu stați foarte aproape de adversar! Ați văzut ce a pățit Gardoș” sau „Dublați-vă mereu, așa au luat gol!”, au fost câteva dintre sfaturile antrenorului Rapidului.
Galamaz, apreciat în ofensivă Concluzia la toată pledoaria: „Învățați din greșelile Stelei!”. Chiar dacă Răzvan Lucescu a insistat pe lucrurile pe care Marcos Antonio și colegii săi din defensivă nu ar trebui să le facă, fostul selecționer nu a ezitat să remarce și lucrurile pozitive făcute de roș-albaștri. „Ați văzut faza la care Galamaz a fost aproape să dea gol? Asta vreau de la voi: mișcare multă. Demarcați-vă mereu!”, a fost mesajul antrenorului.
Dănuț Coman și Teixeira au lipsit la antrenamentul de aseară, conducerea Rapidului spunând că sunt absențe motivate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER