„Ajutorul lui Răzvan Lucescu a contat mult pentru mine”**
Mijlocașul FC Brașov, Cătălin Munteanu, care a fost fotbalistul cu cele mai multe minute în actualul sezon pentru gruparea ardeleană (2409 minute în 31 de jocuri), a declarat că ajutorul lui Răzvan Lucescu și al colegilor a fost unul foarte important.
„Nu știam că am cele mai multe minute jucate în acest sezon. Orice jucător își dorește să se antreneze și să joace cât mai mult. Pot spune că am avut și noroc, pentru că am fost ferit de accidentări grave. Pentru mine foarte important a fost ajutorul dat de antrenorul Răzvan Lucescu, dar și de coechipieri. În sezonul recent încheiat, FC Brasov a ieșit în evidență prin forța grupului, nu prin valori individuale. Am fost o echipă în sensul adevărat al cuvântului. Acum sunt în vacanță, la Mamaia. Venim după un sezon greu, astfel că e foarte important să ne recuperăm cât mai bine și să revenim cu forțe proaspete la reluarea pregătirilor”, a declarat Cătălin Munteanu pentru site-ul oficial al clubului.
Â