Liga 1 s-a transformat de ani buni într-un adevărat malaxor de antrenori, însă parcă niciodată patronii nu au fost atât de nerăbdători ca în acest sezon.
Ieri, Marius Șumudică a fost al 31-lea tehnician demis, dar în această săptămână putem asista la o nouă schimbare la cârma unei echipe de primă ligă. Finanațatorul formației FC Botoșani, Valeriu iftime, a declarat, luni, că în cazul în care echipa sa nu va învinge Concordia Chiajna pe teren propriu îl va schimba din funcție pe antrenorul Leo Grozavu.
„Chiar nu vreau să-l dau afară pe Leo Grozavu. Îmi est prieten și țin cont de munca depusă la Botoșani, de pasiunea lui, de devotamentul de care a dat dovadă. Dar altă modalitate de a crea șoc la echipă nu am. Dacă nu batem Chiajna, de Paște avem antrenor nou! Nu se poate să nu bați Chiajna. Nu vreau să sune ca un ultimatum. Că eu nu dau ultimatumuri, dar uitați-vă la public. Ce spun spectatorii? Eu țin cont de părerea publicului. Dacă sunt împotriva vântului, mă dezbracă! Câtă clemență mai poate avea lumea?„, a spus Valeriu Iftime.
Oficialul formației botoșănene a mai precizat că un eșec cu Concordia Chiajna va afecta puternic încrederea în echipă: „Eu înțeleg că ne-a bătut Petrolul acasă. Hai și la Astra… Cu Târgu Mureș… că a fost nu știu ce cu arbitrul… Că în nu știu care meci am avut ghinion. Dar cât să mai înțeleg? Eu vă spun, dacă luăm bătaie de la Chiajna, nivelul de încredere este sub pământ. Dacă te bate Chiajna acasă, iese fum tare, va fi cutremur!„.
FC Botoșani nu a câștigat niciuna dintre cele șapte partide disputate în acest retur, în cadrul Ligii I și ocupă poziția a opta în clasament, cu 31 de puncte.
Meciul FC Botoșani – Concordia va avea loc, miercuri, de la ora 17.00, în etapa a XXV-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER