Al doilea jucător de la CFR care se transferă, după Larie. A plecat deja la negocieri
- Cristi Bud, al doilea golgheter din Liga I, la egalitate cu Alibec și Nemec, are oferte de la două formații din Cipru, campioana APOEL și Anorthosis.
- Atacantul a plecat de la CFR, liber de contract și ar putea fi antrenat de fostul tehnician al Stelei, israelianul Rony Levy.
Iuliu Mureșan a anunțat o listă cu 10 jucători ce vor pleca de la echipă, în această vară. Larie este primul care a semnat cu FCSB, iar siguri de plecare până acum sunt Bud și Juan Carlos. Primul pare că și-a găsit deja noua destinație. Atacantul ce a marcat 11 goluri în actualul campionat are două oferte din Cipru și a plecat în „Insula Afroditei” pentru a negocia viitorul contract. Bud ar putea ajunge în Champions League. APOEL, campioană deja, cu o etapă înainte de finalul campionatului, este una dintre formațiile care îl doresc. APOEL a fost și una dintre surprizele din Europa League, în actuala stagiune, fiind eliminată în optimile de finală de către Anderlecht. La formația din Nicosia joacă Urko Pardo, fost portar la Rapid și Milanov, fostul fundaș lateral de la FC Vaslui.
În cazul în care nu va ajunge la o înțelegere cu campioana, Cristi Bud mai are o ofertă din Cipru, de la Anorthosis Famagusta, echipa de pe locul 6. Acolo antrenează Rony Levy, israelianul care nu este străin de fotbalul românesc. Acesta a pregătit Unirea Urziceni, între 2009 și 2010, dar și FCSB în 2011.