Al optulea antrenor de la revenirea în Liga 1!** Badea, favorit să preia Astra

Antonio Conceicao și-a reziliat, ieri, pe cale amiabilă contractul cu cei de la Astra, iar favorit pentru a-i lua locul e Ionuț Badea (foto), deși patronul se mai gândește și la Sorin Cârțu. Prahovenii vor bifa al optulea antrenor începând cu 2009, anul în care au revenit în Liga I.

Astra a pierdut duminică acasă, cu 0-2, împotriva celor de la FCM Târgu-Mureș, iar tehnicianul Conceicao a fost luat la țintă de patronul Ioan Niculae: „Nu are nicio treabă cu antrenoratul”. Portughezul nu a fost demis după meci, dar a doua zi s-a înțeles pe cale amiabilă cu oficialii ploieștenilor, reziliindu-și contractul atât el, cât și restul stafului tehnic. În această situație, Astra se poate „mândri” cu faptul că va schimba pentru a patra oară antrenorul în această ediție de campionat.

Cîrțu e varianta de rezervă

Cele mai mari șanse să preia echipa le are un antrenor român, după cum chiar Ioan Niculae a recunoscut. Conform unor surse, prima variantă este Ionuț Badea, fostul tehnician al Universității Cluj, dar în cazul în care „astralii” nu se înțeleg cu el, au și o variantă de rezervă: Sorin Cîrțu. Acesta din urmă s-a arătat însă surprins de intenția prahovenilor, declarând pentru ProSport: „Nu știu nimic. Nu m-a sunat până acum nimeni de la Astra”. În orice caz, o dată cu numirea unui nou antrenor, ploieștenii vor bifa al optulea tehnician începând cu 2009.

„La pauza meciului, Toni a intrat în vestiar să trezească echipa, dar nimeni nu îl băga în seamă. Vorbea cu pereții. Au avut o atitudine nesimțită. Le-am dat banii, dar nu joacă nimic”, Ion Niculae, patron Astra

„Nu știu pe cine să mai pun antrenor. Am comis atâtea erori, încât îmi e teamă să nu mai greșesc. Jucătorii sunt prea răsfățați. Dacă retrogradăm, îmi fac un bine”, Ion Niculae, patron Astra

Publicat: 27 03. 2012, 09:15
Actualizat: 27 03. 2012, 09:16