Din 2017, de la revenirea lui Dan Petrescu în România, a mai fost doar o partidă între FCSB și CFR, precum cea din această seară.
Un meci în care una dintre echipe nu este neapărat interesată de rezultat. Prima s-a jucat în mai 2019, când CFR era deja campioană și în meciul din ultima etapă s-a impus FCSB, cu 1-0. Aceea a rămas și singura înfrângere a lui Dan Petrescu, împotriva rivalei, în cele două mandate ale sale, la CFR Cluj. Toni Petrea va fi al patrulea antrenor pe care „Bursucul” îl întâlnește, pe banca rivalei, din 2017 încoace. Au fost 4 egaluri identice cu Nicolae Dică (1-1), un egal și o înfrângere cu Mihai Teja și două victorii și un egal, contra lui Vintilă.
Debutul lui Petrea este mai important pentru Dan Petrescu, decât pentru noul antrenor de la FCSB. Relațiile dintre el și finanțatorul Nelu Varga s-au deteriorat, din pricina rezultatelor slabe cu U Craiova și Astra și a posibilității de a pierde lupta la titlu. Asta ar anula marea ambiție pe care o are omul cu banii de la CFR, ca echipa să se califice în grupele Champions League. Pierderea titlului ar fi în contradicție cu investițiile mari făcute la echipă și în acest context Petrescu are șanse mari să părăsească Clujul, la finalul acestui sezon, dacă CFR nu câștigă campionatul.
Așadar, Petrescu începe astăzi meciurile care pot fi decisive pentru viitorul său, iar antrenorul nu s-a ferit să vorbească despre asta. „Eu mai am doi ani de contract, vreau să continui, să îmi duc munca mai departe. Dacă lumea nu mă vrea, atunci ce să fac? Dacă clubul nu mă mai vrea, ce să fac? Acum să vedem și ce vor ei”, a spus Petrescu, la Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER