Al treilea Dinamo din cariera lui Dusan Uhrin! Cum s-a descurcat antrenorul ceh în precedentele mandate la „surorile” bucureștenilor. E neînvins împotriva FCSB-ului, în Liga 1
Dusan Uhrin (51 de ani) a fost numit marți noul antrenor al lui Dinamo, după ce „câinii” s-au despărțit de Eugen Neagoe. Oficialii din „Ștefan cel Mare” au apelat la antrenorul ceh după ce negocierile cu Leo Grozavu și Dario Bonetti nu s-au concretizat. Astfel, Uhrin Jr. revine în România la opt ani după despărțirea de Politehnica Timișoara.
Cehul nu a mai antrenat de peste un an, de la despărțirea de Mlada Boleslav, actuala adversară a FCSB-ului din turul trei preliminar al Europa League. 24 de meciuri a rezistat Uhrin în al treilea mandat pe banca Mladei. Acesta a mai trecut și pe Viltoria Plzen și Slavia Praga, două dintre cele mai importante echipe ale Cehiei, dar a avut și câteva experiențe în afara țării, antrenând AEL Limassol, Dinamo Tbilisi și Dinamo Minsk.
În Georgia, Uhrin Jr. a lăsat o impresie bună, reușind să bifeze eventul cu Dinamo Tbilisi, în sezonul 2012-2013. Parcursul european nu a fost, însă, la fel de impresionant. După ce au reușit să treacă de la feroezii de la EB Streymur cu scorul general de 9-1, fosta echipă a lui Uhrin a dat în turul trei peste FCSB. Actuala vicecampioană, antrenată atunci de Laurențiu Reghecampf, s-a impus în Georgia cu 2-0, iar meciul tur s-a încheiat la egalitate, 1-1, astfel că Dinamo Tbilisi s-a mulțumit cu Europa League. Nici acolo, nu a fost totul „roz”, formația lui Uhrin fiind nevoită să se dueleze cu Tottenham. Londonezii au rezolvat rapid calificarea, cu 5-0 în tur și 3-0 în retur.
La Dinamo Minsk nu a fost la fel. Uhrin a plecat rapid, după șapte partide, în care a reușit să obțină o singură victorie și trei rezultate de egalitate. Se întâmpla în 2015, și a fost ultima experiență în „străinătate” pentru antrenorul ceh.
Neînvins împotriva FCSB-ului în România
Din postura de antrenor al lui Poli Timișoara, Uhrin se poate lăuda cu o statistică importantă, cel puțin în ochii suporterilor dinamoviști. Este neînvins în fața marii rivale, FCSB, pe plan intern. Acesta a reușit să câștige prima întâlnire cu actuala vicecampioană, scor 2-0, iar apoi au urmat patru rezultate de egalitate.
O lună la CFR Cluj
Dusan Uhrin a fost și antrenorul actualei campioane a României în 2009, timp de o lună, dar a plecat de la echipă după un conflict cu căpitanul de atunci al echipei, portughezul Ricardo Cadu. Antonio Conceicao l-a înlocuit atunci pe antrenorul ceh.