Alarmă în Ghencea! ** „Cuminți” cu Sportul ca să „muște” din „câini”

Unicul derby a început deja, deși mai sunt două săptămâni până
la ciocnirea dintre cele mai titrate formații din România: Steaua
și Dinamo.

După un început plin de sincope, cei doi granzi din București își
vor juca una din ultimele cărți în lupta pentru titlu. Un eșec
contra rivalei etern ar însemna pentru oricare dintre combatante un
dezastru, atât din punct de vedere al ecartului față de primul loc,
dar și al relației cu suporterii.

Steliștii, amenințați
de suspendări

Cei doi antrenori au emoții înainte de marele meci, mai mulți
jucători de top fiind în pericol să rateze partida. Dacă Andrei
Cristea va lipsi cu siguranță, primind „roșu” contra lui Oțelul,
Andone are emoții în ceea ce îi privește pe Adrian Cristea și Liviu
Ganea, ambii în pericol să nu fie recuperați în timp util pentru
ciocnirea cu roș-albaștrii.

De partea cealaltă, în afară de Emeghara, „Fiara” Lăcătuș are tot
lotul valid. Dar urmează meciul de azi, cu Sportul, care poate
schimba fundamental situația. Pe lângă accidentările care pot
surveni, Steaua îi poate pierde și pe Geraldo Alves, Cristi Tănase
sau Bănel Nicoliță. Cei trei au strâns, deja, câte trei „galbene”
și vor „sta” cu Dinamo în cazul în care vor primi un nou
avertisment azi. Riscurile sunt cu atât mai mari, cu cât partida
din Ghencea, contra studenților, va fi condusă de „Brad Bitt”
Tudor, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai intransigenți
arbitri.

Publicat: 03 10. 2010, 08:48
Actualizat: 03 10. 2010, 08:49