Alarmă în Liga 1! O grupare de tradiție a fotbalului românesc ar putea arunca prosopul chiar în această toamnă

Redactor:
Călin MNERIE
Alarmă în Liga 1! O grupare de tradiție a fotbalului românesc ar putea arunca prosopul chiar în această toamnă
  • Publicat:

Până la titlul cu numărul șase al CFR-ului, UTA deținea de una singură supranumele de Campioana Provinciei. Totuși, în această vară, echipa Aradului a revenit, după nu mai puțin de 12 ani, acolo unde îi este locul. Nici impactul cu Liga 1 nu a fost tocmai rău cu cele trei remize, între care ultima, cea de la Pitești, putea foarte bine transformată în victorie dacă Hora, Rus, Albu și mai ales Buhăcianu nu s-ar fi jucat cu ocaziile.

Acum, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc se pregătește de vizita lui Poli Iași, o formație abordabilă dacă ținem cont de cele două eșecuri consecutive și golaverajul dezastruos 1-8. Însă, conducerea clubului „roș-alb” are și alte preocupări, chiar foarte serioase dacă luăm în considerare cele spuse de Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA, chiar astăzi. Se vorbește chiar despre încetarea activității, caz în care Liga 1 ar rămâne în 15 formații încă din această toamnă.

Meszar: „Comunitățile care nu își respectă simbolurile și tradițiile își pierd identitatea”

Pe scurt, problema finanțării clubului UTA de către partenerul său numărul unu, așa cum s-a autointitulat și a fost numit de conducerea administrativă a „roș-albilor” Primaria Arad, devine o mare problemă. Suntem în 17 septembrie și primarul interimar Călin Bibarț încă invocă răspunsul de la Oficiul Concurenței ce întârzie să vină, când legea 115/2020 este clară privind finanțarea directă a structurilor sportive în an pandemic.

Mai mult, Bibarț tot rostolgolește un slogan cu care crede că îi atrage de partea sa în special pe cei care nu au în sfera lor de interes sportul și anume: „Pasiunea nu trebuie să bată rațiunea” și vorbește mai departe de alte nevoi stringente ale comunității, înaintea investițiilor în sport. Doar că Meszar l-a combătut pe toată linia pe edilul orașului: „Trebuie să fim conștienți că străzi asfaltate, canalizare în cartiere, internet și altele are fiecare oraș, este o normalitate. Dar cu o echipă cu o asemenea istorie și palmares, cum are Aradul, se mândresc foarte puține orașe. UTA nu este doar pasiune. Este tradiție, istorie și, în primul rând, cel mai important simbol al Aradului. Comunitățile care nu își respectă simbolurile și tradițiile își pierd identitatea. Nu cred că își dorește cineva acest lucru”.

Alexandru Meszar și Călin Bibarț, primarul interimar al Aradului, au rămas la stadiul de înțelegere verbal

Se bazează pe un… gentlemen agreement

Totuși, Meszar încearcă să fie optimist, bazându-se pe așa-zisul gentlemen agreement dintre club și Primărie, ca să nu mai vorbim de faptul că instituția ce administrează orașul a promis public sprijin pentru clubul UTA.

„Așadar, tocmai pentru nu cred că cineva își dorește ca Aradul, comunitatea să-și piardă simbolurile, identitatea, promisiunile autorităților locale vor fi onorate cât de curând onorate. Din păcate, în momentul de față nu avem nicio informație din partea Primăriei nici despre data la care se vor aloca banii, nici despre sumele promise. Cert este că aceste sume sunt o parte foarte importantă din bugetul nostru pentru acest sezon, fără de care clubul nu poate exista la acest nivel. Nu putem spune că avem zilele numărate, iar problemele cele mai mari sunt la furnizori și la partenerii cu care colaborăm, pe care nu putem să-i plătim. Așadar, mai rezistăm, dar un timp foarte scurt”, a adăugat Meszar.

Într-o conferință de presă susținută chiar pe gazonul noii arene „Francisc Neuman”, Călin Bibarț a înaintat și suma cu care UTA ar urma să fie finanțată până la finalul acestui an. Vorbim despre 5 milioane de lei, dintre care două ar fi trebuit să vină în luna septembrie și azi nu avem certitudinea că ele vor mai fi alocate.

„Eu zic că noi, Aradul, facem parte dintr-o parte a țării unde gentlemen agreement-ul funcționează. Când făcut echipa, bugetul și planul pentru acest sezon ne-am bazat pe sumele promise public. Nu îmi vine să cred nici în momentul de față că aceste sume nu vor ajunge la club. Iar cuantumul lor nu va fi modificat tot în baza acestui gentlemen agreement, căci el s-a făcut în momentul în care criza medicală încă nu era depășită total”, a mai punctat Alexandru Meszar.

În acest an, Primăria a alocat de abia la începutul lunii iunie bani, o tranșă de 2,9 milioane de lei, susținând că finanțarea pentru întreg anul 2020 se va ridica la nivelul din 2019, când echipa a activat în întregime în Liga a 2-a, adică la totalul de 7,3 miioane de lei.

Jucătorii echipei UTA încă nu resimt problemele de ordin financiar ce ar putea cuprinde în curând

Clubul UTA își strigă oful și cu privire la stadion: „Căutăm să-l facem funcțional, dar cui să-i cerem acordul?!

Primăria nu numai că întârzie să o finanțeze pe UTA conform promisiunilor, ci o lălăie – pe românește – și cu stadionul. Respectiv recepția acestuia ce se putea face de vreo trei săptămâni, dar procedura nici măcar nu a început. Constructorul a trimis deja a doua adresă spre instituția de la kilometrul zero cu privire la terminarea lucrărilor și, implicit, solicitarea de recepție arenei de 11.318 de locuri a Aradului, dar lucrurile tergiversează, situație în care însuși principalul beneficiar, echipa UTA, are cel mai mult de suferit.

Tot Alexandru Meszar a vorbit despre inconvenientele apărute. „Ne confruntăm zi de zi cu probleme la stadion, dar cea mai mare și actuală dintre ele este statutul acestui stadion. În momentul de față, arena este a constructorului, acesta urmează să o predea Primăriei la o dată necunoscută, Primăria îl va preda RECONS-ului (n.a. o firmă de casă ce adminsitrează și alte baze sportive sau obiective culturale din Arad) tot la o dată necunoscută, dar, între timp, noi îl folosim parțial. RECONS-ul poate ni-l predă nouă tot la o dată necunoscută, dar până atunci noi trebuie să căutăm funcționalitate pentru acest stadion. Adică, identificăm spații, schimbăm destinația unora dintre ele, modificăm geamuri, uși, pereți, iar toate astea nu ai voie să le faci fără acordul unui proprietar de la care trebuie să ceri acordul. Noi pe cine întrebăm? Noi știm problemele cu care ne confruntăm zi de zi, nu avem un instructaj făcut. De exemplu, avem probleme de sonorizare. Căutăm și finanțare și chiar am identificat-o, numai că nu avem dreptul să o modificăm. Acum arena are parte de sonorizare de linie, doar pentru anunțuri, deci nu poți să pui muzică sau să redai un imn al echipei sau atmosfera. Am găsit soluții și pentru pereți și pentru geamuri, atât financiare cât și tehnice, dar pe care, de asemenea, deocamdată nu poți să le execuți. Și dacă dai o gaură, în mod normal îți trebuie o aprobare. Ca să nu mai spun că avem în plan să facem un bazin, o saună, spălătorie, magazie și multe altele, însă nu avem un proprietar al stadionului de care să obținem acordul pentru toate astea”, a punctat Meszar.

Omologarea arenei „Francisc Neuman” a fost prelungită până în noiembrie

Singura veste bună vine de la Comisia de Omologare a LPF, care a dat undă verde pentru disputarea partidelor de Liga 1 până cel puțin la mijlocul lunii noiembrie.

„Stadionul e omologat, deocamdată – într-adevăr – temporar, pe o perioadă de 60 de zile. A fost o informație nu tocmai clară în presă vizavi de acele cablaje pentru media. Acest criteriu nu face parte din omologare, adica stadioanele pot organiza mecuri de Liga 1 chiar și fără acele cabluri puse. Sigur, era normal și firesc ca stadionul să fie prevăzut cu aceste cabluri, din moment e o construcție nouă și cerințele erau clare, doar că nu s-a întâmplat asta. Așa că, partenerul media, Digi, va veni de fiecare dată cu multe ore înainte decât era normal și va sta după meciuri multe ore după să-și adune cablurile”, ne-a mărturisit Alexandru Meszar.

Arena ”Francisc Neuman” din Arad a costat 14 milioane de euro și fost construită timp de 6 ani și două luni

Laszlo Balint și echipa – locomotivă pentru… rezolvarea problemelor

Bineînțeles, jucătorii și antrenorii sunt cei mai afectați de lipsa condițiilor de refacere de la stadion, în condițiile în care legea nu-ți permite să folosești bazinele și saunele în vremea pandemiei de SARS-CoV-2.

„În scurta carieră de antrenor am învățat că trebuie să mă adaptez oricărei situații, și din punct de vedere sportiv, dar și din punct de vedere organizatoric. Este adevărat că din punct de vedere organizatoric avem parte de, hai să le spunem, provocări, ca să nu le spunem probleme. Din fericire, oamenii din conducerea clubului au reușit să găsească soluții, chiar dacă nu sunt cele ideale în condițiile în care recepția stadionului nu a fost încă făcută. Dar, trebuie să facem față chiar și în aceste condiții și să încercăm să obținem maxim din punct de vedere sportiv, pentru că – până la urmă – trebuie să conștientizăm că aspectul sportiv este locomotiva unui club. Deci momentul în care ai rezultate pot să miști lucrurile, în momentul în care nu ai rezultate, mai greu”, a declarat și Laszlo Balint, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Laszlo Balint speră ca echipa sa să fie în postura „locomotivei” pentru club

Vă reamintim că lucrările de construcție a arenei „Francisc Neuman” au durat 6 ani și două luni și a costat municipalitatea Aradului 14 milioane de euro.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te omoare!”
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te…
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist:
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist: "Eu n-am văzut în viaţa mea aşa ceva". Reacţia…
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45 de kg
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă:
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața? Mă întorc în România"
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Traian Băsescu: Este diavolul pe Pământ (VIDEO)
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Traian Băsescu: Este diavolul pe Pământ (VIDEO)
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Dulapurile lui Ronaldo, Beckham şi Zidane din vestiarul lui Real Madrid, scoase la licitaţie
Dulapurile lui Ronaldo, Beckham şi Zidane din vestiarul lui Real Madrid, scoase la licitaţie
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×