Alarmă falsă la FCSB! Prima reacție a clubului, după ce ar fi fost descoperit un caz de COVID-19

Alarmă falsă la FCSB! Prima reacție a clubului, după ce ar fi fost descoperit un caz de COVID-19
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:35: FCSB a emis un comunicat de presă prin care neagă apariția unui caz de coronavirus în cadrul academiei.

„Anunțăm public faptul că informația este FALSĂ și că niciunul dintre jucătorii și membrii staff-ului Centrului de Copii și Juniori al FCSB nu a fost depistat pozitiv cu COVID-19, se arată în comunicatul emis de către FCSB.

Reacția șefului academiei de la FCSB

„FCSB este singurul club din România care a testat atât personalul, cât și toți jucătorii legitimați înainte de reluarea activității după încheierea stării de urgență în România. Toate testele efectuate au fost NEGATIVE, indiferent de categoria de vârstă. Nu înțelegem de ce anumiți jurnaliști își pot permite să scrie astfel de neadevăruri, mai ales în condițiile în care este vorba despre un subiect atât de sensibil.

Noi suntem în permanentă legătură cu clinica la care am efectuat testările COVID-19 și nimeni de acolo nu ne-a informat cu privire la existența unui caz pozitiv. Închei prin a menționa că toate activitățile Centrului de Copii și Juniori al FCSB se desfășoară în conformitate cu Protocolul Medical elaborat de către FRF, LPF, MTS și MS”, a spus Ilie Alexe, Directorul Centrului de Copii și Juniori din cadrul FCSB, potrivit site-ului oficial al clubului.


Știrea inițială

FCSB a primit o veste proastă, la nici 24 de ore de la câștigarea Cupei României. Ar fi fost depistat un caz de coronavirus în cadrul clubului.

Unul dintre juniorii din cadrul academiei de la FCSB ar fi fost testat pozitiv cu COVID-19, informează Digi Sport.

Primul caz de coronavirus la FCSB

Toți cei din club, atât din academie, de la echipa a doua, cât și de la echipa de seniori vor fi testați din nou pentru coronavirus. FCSB avea deja programată următoarea testare pentru prima echipă vineri, la două săptămâni de la ultimele teste efectuate, potrivit informațiilor oferite de către patronul Gigi Becali.

Potrivit sursei citate, oficialii clubului așteaptă cu sufletul la gură rezultatele noilor teste și se tem ca virusul să nu se răspândească.

Gigi Becali abia îi lăudase pe jucătorii de la FCSB

Această veste vine după ce Gigi Becali și-a lăudat jucătorii și ceilalți angajați din club, întrebat fiind cum a reușit FCSB să nu aibă niciun caz de coronavirus, în timp ce la Dinamo și CFR Cluj au fost descoperiți mai mulți infectați.

„Sunt oameni serioși la mine, domne`. Stai să vedem că noi am făcut testele acum două săptămâni. Vineri trebuie să le facem din nou.

Să dea Domnul să nu avem niciunul. Nu am emoții că nu mă mai interesează. Ce mare lucru este asta? Da, am avut veri care au avut coronavirus. Au făcut tratament cinci zile și la revedere”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport, după finala Cupei României, cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Jucătorii FCSB-ului au sărbătorit cu suporterii

După ce au câștigat Cupa României, jucătorii FCSB-ului au prezentat trofeul suporterilor care i-au așteptat la baza sportivă din Berceni. S-a creat o atmosferă incredibilă, cu torțe, fumigene, scandări, însă nu s-a mai ținut cont de distanțarea socială.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când și-au văzut băiatul fără viață și s-au prăbușit pe asfalt, lângă trupul neînsuflețit al acestuia. Scene dramatice după tragedie
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când…
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Anamaria Prodan, anunţ-şoc de Revelşion: Plâng mereu când mă gândesc la Reghecampf! Impresara a dat cărţile pe faţă
Anamaria Prodan, anunţ-şoc de Revelşion: Plâng mereu când mă gândesc la Reghecampf! Impresara a dat cărţile pe faţă
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Lista scumpirilor din 2025. Cu cât vor crește cheltuielile anuale ale unui cuplu, după majorarea prețurilor
Lista scumpirilor din 2025. Cu cât vor crește cheltuielile anuale ale unui cuplu, după majorarea prețurilor
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe răpitoare
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe…
Vedeta din România care și-a luat mega-țeapă cu vacanța din Zanzibar. Ce a găsit la hotelul în care și-a rezervat cazarea
Vedeta din România care și-a luat mega-țeapă cu vacanța din Zanzibar. Ce a găsit la hotelul în care și-a rezervat…
Bomba anului despre Călin Georgescu. S-a aflat planul lui Donald Trump în România: Are nevoie de el
Bomba anului despre Călin Georgescu. S-a aflat planul lui Donald Trump în România: Are nevoie de el
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei,…
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a…
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
Revelionul cel neBUN 2025. Cei mai iubiți artiști au adus zece dueluri de nota zece! Ilona și Ristei, show la superlativ
Revelionul cel neBUN 2025. Cei mai iubiți artiști au adus zece dueluri de nota zece! Ilona și Ristei, show la…
×