ALARMĂ‚ la Steaua! Trei oameni de bază pot fi OUT cu Dinamo!** Ei au acuzat probleme înainte de derby
Titularul postului de portar la Steaua acuză probleme medicale înainte de derby, dar staff-ul medical speră să-l pună pe picioare până la ora meciului.
Mihai Stoichiță se află în fața unui meci extrem de important, dar problemele medicale din lot îi pun serioase întrebări în privința primului „11″ pe care trebuie să-l trimită pe teren în meciul derby cu Dinamo din această seară. În ultimele zile, nu mai puțin de cinci fotbaliști, Tătărușanu, Iliev, Chiricheș, Pîrvulescu și Florin Costea, au acuzat diverse accidentări.
Tătărușanu și Iliev nu s-au antrenat la începutul acestei săptămâni, iar Chiricheș a ieșit accidentat din timpul unui antrenament. Pîrvulescu și Florin Costea nu s-au pregătit cu echipa, astfel că antrenorul Mihai Stoichiță a avut destule bătăi de cap înainte de acest joc important cu Dinamo. Unde mai pui suspendarea stupidă a atacantului Nikolic, un vârf care era în planurile tehnicianului pentru derby.
Chiricheș a părăsit antrenamentul
Tătărușanu a acuzat o problemă musculară și evoluția sa în meciul cu Dinamo este pusă sub semnul întrebării. Staff-ul medical încearcă să-l pună pe picioare până la ora jocului și la fel se întâmplă cu alți doi titulari de drept, Iliev și Chiricheș. Primul acuză dureri la umăr, iar al doilea a ieșit din antrenament după ce a simțit unele „înțepături” musculare.
Pentru a păstra secretul în privința echipei de start, Mihai Stoichiță a cerut ca antrenamentul de ieri seară, desfășurat pe Arena Națională, să fie închis pentru presă. A ținut toți jucătorii în cantonament, iar aceștia, pentru a scăpa de stresul derby-ului cu Dinamo, au mers la un film de acțiune în AFI Palace Cotroceni. Un ajutor privind factorul motivațional dinaintea partidei din această seară ar putea să vină din partea patronului Gigi Becali. Cum, înainte de această etapă, Steaua se află pe poziția a treia în clasament, jucătorii speră să primească o veste din partea patronului privind bonusul financiar pe care îl pot lua dacă vor câștiga derby-ul.
1-1 e scorul cel mai des întâlnit în meciurile dintre cele două echipe. De 11 ori s-a înregistrat acest scor
„Inele de campioni 2012: ProSport premiază pentru al cincilea an consecutiv campioana României cu inele de campion!”