Alarmă medicală la Timișoara

Dusan Uhrin a avut ieri la antrenament doar 20 de jucători din lotul de 27
Cu zece zile înainte de startul campionatului, în lotul timișorean există mai multe situații medicale care oricând se pot agrava.

Singura ședință de pregătire de ieri a fost efectuată în componență redusă, mai mulți fotbaliști fiind fie învoiți, fie menajați. Absenți de pe terenul de antrenament au fost Garcia, Vrsic, Milhazes, Borbely, Rusic, Aldana și Cejvanovic. Ultimul, cetățean bosniac, este învoit, deoarece încă nu și-a rezolvat problemele legate de viză, iar revenirea lui în cadrul echipei nu este clară din punct de vedere al datei. Apoi, la serviciile lui Victor Aldana se va renunța, după ce acesta nu a jucat în niciun amical.

Restul jucătorilor însă acuză probleme medicale, iar lor li se alătură Alexa și Brezinsky. Astfel, după antrenamentul de ieri, căpitanul bănățean a ieșit de la vestiare șchiopătând vizibil. Alexa nu putea îndoi genunchiul stâng, acolo unde a avut probleme în ultimul cantonament din Kaprun. El urmează un tratament de refacere care include și un masaj special la genunchi plus pungi de gheață pentru ca situația să nu se agraveze. Slovacul Brezinsky acuză și el dureri tot la genunchiul stâng și ieri seară a efectuat un examen medical, inclusiv un RMN. „Deocamdată nu știu dacă este din cauza efortului depus sau este vorba de altceva”, a precizat „Breza”.

Apoi, Dare Vrsic va fi indisponibil pentru mai mult timp după operația eșuată la peroneu, iar Garcia are o contractură musculară și până ieri seară nu se știa exact perioada de refacere. Milhazes, Borbely și Rusic s-au antrenat ieri separat, la sala de forță, aceștia resimțindu-se după pregătirile centralizate. „Sper totuși ca într-o săptămână să fiu complet apt”, a spus Rusic.

0 La plecarea în cantonamentul din Austria, niciun jucător nu era cunoscut cu probleme medicale serioase

Publicat: 16 07. 2008, 23:15
Actualizat: 17 07. 2008, 01:17