Alberto Thiago, cu un picior în „Groapă”
Dinamo este foarte aproape de a mai aduce un jucător. Este vorba de Alberto Thiago, un brazilian în vârstă de 23 de ani, care joacă în campionatul Republicii Moldova. Mai precis, sud-americanul este vedeta celor de Sheriff Tiraspol, formație care domină competiția de peste Prut în ultimele șapte sezoane. De altfel, sud-americanul s-a aflat pe lista lui Mircea Rednic, antrenorul fiind plecat de mai multe ori la Tiraspol pentru a-l urmări „live“ pe mijlocaș.
„Ne-am înțeles pentru transferul lui Thiago. Vom plăti 450.000 de euro pentru serviciile lui”, a declarat Cornel Dinu. Totuși, „Mister” a spus că mai sunt câteva lucruri de pus la punct, lucru confirmat și de către oficialii celor din Transnistria. „La începutul săptămânii viitoare vor avea loc discuțiile finale. În principiu, ne-am înțeles”, a completat ieri Miroslav Primovici, ofițerul de presă de la Sheriff. Dacă ultimele negocieri vor decurge bine, jucătorul din „Țara Cafelei“, dorit pentru a acoperi banda stângă se va prezenta, cel mai probabil, în cantonamentul din Germania al „câinilor”.
Dinamo mai dorește un fotbalist de la Sheriff Tiraspol. E vorba de Stanislav Namașko, negocierile pentru portarul campioanei Republicii Moldova fiind extrem de dure. Cele două cluburi nu reușesc să se pună de acord din cauza prețului mare pe care moldovenii îl cer pentru Namașko. Zilele viitoare vor avea loc discuțiile finale și în cazul goalkeeperului de 22 de ani.