Alegere imposibilă pentru Kapetanos!** Vezi în ce situație l-a pus Steaua pe atacant!

Kapetanos (foto) a plecat în Grecia și nu se știe dacă va mai
continua la Steaua. Situația lui a devenit complicată din cauza
salariului anual de 240.000 de euro pe care îl primește în prezent
din partea lui Gigi Becali.

„Lui Kapetanos i-am permis să aibă salariul mare și nu i l-am
redus, așa cum am făcut la ceilalți, pentru că omul și-a făcut
datoria, a dat goluri până acum. Dar sezonul acesta nu a mai dat
așa randament, de ce să-l mai plătesc la fel? Vrea să rămână aici,
foarte bine! Îl țin, dar să accepte un salariu de 150.000 de euro
pe an”, a fost mesajul pe care Gigi Becali l-a transmis conducerii
steliste pentru această iarnă.

Se operează la menisc!

Interesant e că Marius Lăcătuș nu poate interveni în această
problemă. Becali l-a prevenit încă de când a revenit la Steaua că
nu se poate băga peste el dacă vrea să reducă din salarii.
Tehnicianul a confirmat ieri la Sport.ro și a dat de înțeles că el
și l-ar dori în continuare pe grec. „Eu sunt mulțumit de el și nu
vreau să ne despărțim. Dar totul depinde de cum se va înțelege cu
oficialii în privința contractului său. Eu sper să se ajungă la un
consens”, a spus Lăcătuș.

Kapetanos se află de două zile în Grecia. El a primit permisiunea
doctorului de a se opera la meniscul de la genunchiul drept, cel la
care a avut probleme înaintea meciului cu „U” Cluj.

Publicat: 11 12. 2010, 08:45
Actualizat: 11 12. 2010, 10:54