Steaua, Dinamo și Rapid se bat pentru National Arena. Mihai Stoica a uitat de „Templul fotbalului românesc” și spune că mutarea pe noul stadion ar avantaja Steaua, care și-ar recâștiga astfel fanii. Rapidul speră în calificarea în grupele Europa League, iar National Arena poate fi salvarea: Giuleștiul nu poate găzdui meciuri decât în preliminarii. Și „câinii” încearcă să scape de coșmarul arenei din Ștefan cel Mare, pe care chiar ei au numit-o drept cel mai urât stadion din Liga 1.
Încălzirea terenului de joc va fi una dintre condițiile licențierii pentru sezonul viitor, iar Mitică Dragomir are o teamă: „Am o presimțire că se vor grăbi să termine National Arena și vor uita de încălzire”, sună declarația șefului de la Ligă, care i-ar putea alerta pe cei de la Steaua, Dinamo sau Rapid. „Rapid are un stadion insalubru și cuplajele pe noul Lia Manoliu ar fi o nebunie, ar veni oameni din toată țara. Rapid și Steaua au galerii foarte frumoase, în timp ce Dinamo are o medie de suporteri de sub 2.000 de oameni pe meci. Ar fi normal ca toate cele trei echipe să facă acele cuplaje pe noua arenă. Suporterii vor avea toate condițiile. Este contruit la cel mai înalt nivel”, a declarat Dragomir la radio gsp.
Sper să nu uite de încălzirea terenului de la National Arena! „Îi atenționez pe constructori să nu uite de încălzirea terenului, pentru că am o presimțire că se vor grăbi să termine arena până la meciul cu Argentina și s-ar putea să omită acest aspect”, mai spune bossul LPF
Dragomir: „Timișoara are cea mai bună bază de copii și juniori din țară, la un nivel asemănător cu cel al Barcelonei”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER