Alesul lui Becali, asaltat de oferte:** „Mă vrea și o echipă din Est!” Declarația care trădează destinația lui Râpă

După ce Gigi Becali l-a respins pe brazilianul Rafael Cruz ca soluție pentru postul de fundaș dreapta, gălățeanul Cornel Râpă este acum în pole-position pentru un transfer la Steaua. Intrat în ultimele 6 luni de contract și retrogradat la echipa a doua a gălățenilor, fotbalistul mărturisește că mai are o ofertă din străinătate, dar că ar fi mai degrabă tentat să rămână sub ochii selecționerului Victor Pițurcă, pentru a nu ieși din circuitul naționalei.

„Eu discut cu oricine mă dorește, dacă Oțelul nu mă mai vrea. Sunt jucător tânăr și condițiile de pregătire de acum nu sunt cele mai bune, este normal să nu fiu mulțumit în clipa de față. Conducerea nu m-a mai sunat legat de contract. Eu îmi doresc ce este mai bun pentru mine și știu ce este mai bine pentru mine. Am oferte și din Est. Voi lua în calcul și echipa națională când voi alege, este normal să vreau să mai joc sub tricolor. Banii sunt în plan secund la vârsta mea”, a spus Râpă la Sport.ro.

Publicat: 19 01. 2013, 17:53
Actualizat: 19 01. 2013, 18:00