Alex Bourceanu a plecat dezamăgit de la FCSB. Ce spune că l-a întristat: „Nu știu dacă m-aș mai întoarce”
Alex Bourceanu nu crede că va mai juca vreodată pentru FCSB. Fostul internațional român a rămas dezamăgit de ultima sa aventură la FCSB, unde a fost huiduit și fluierat de fani în mai multe rânduri.
Ajuns la 31 de ani, mijlocașul lui Arsenal Tula nu se mai gândește nici la echipa națională, dar nici la revenirea la FCSB. În primul rând, spune el, din cauza vârstei. În al doilea rând, la FCSB spune că a trăit o experiență neplăcută în momentul în care a fost criticat dur suporteri și nu numai.
„Îmi doresc ca Steaua să câștige campionatul. Nu vreau să comentez ce am trăit la Steaua. Am și avut câteva meciuri proaste și poate am meritat să fiu fluierat. Poate am meritat, poate nu. Nu știu dacă m-aș mai întoarce. Prima dată când am plecat la Trabzonspor am zis că nu voi mai juca în România, iar după șase luni, viața mi-a arătat că orice se poate întâmpla.
Oricum, probabil nu voi mai avea nivelul necesar pentru a mă întoarce la Steaua. Nu cred că se mai pune problema să joc la Steaua, pentru că nu mă voi ridica la nivelul echipei. La fel mi-am luat adio și de la echipa națională. Anii care au trecut peste mine nu mă lasă să mai fiu acolo”, a declarat Alex Bourceanu la Dolce Sport.
În prezent, Bourceanu joacă la Arsenal Tula, în campionatul Rusiei, echipă cu care a semnat după ce s-a despărțit de FCSB.