Alex Bourceanu, mai important decât Chiricheș? „Reprezintă 55% din forța Stelei, plecarea lui ar fi o mare pierdere”
Steaua s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, iar grupa în care a fost repartizată nu este de speriat, în afara celor de la Chelsea, care pornesc cu prima șansă, echipa lui Reghecampf putând juca de la egal la egal împotriva celor de la Schalke și FC Basel.
După plecarea lui Chiricheș, au existat informații că Steaua ar putea să se despartă și de Alexandru Bourceanu, jucător care în iarnă va intra în ultimele șase luni de contract cu echipa campioană.
Dănuț Lupu crede că o eventuală pierdere a lui Bourceanu ar avea un impact mai mare în jocul Stelei decât cea a lui Chiricheș.
„Steaua poate fi competitivă și cu actualul lot. Nu va avea probleme în campionat, dar dacă va vinde prea mulți jucători atunci lucrurile se schimbă. Bourceanu reprezintă 55% din forța Stelei, plecarea lui ar fi o mare pierdere”, a spus Dănuț Lupu la Sport.ro