Alex Pașcanu, jucătorul împrumutat de FC Voluntari de la CFR se va întoarce după terminarea acestui sezon la Cluj, însă el declară că vrea să mai rămână la echipa ilfoveană.
Fundașul făcut dezvăluirea la sfârșitul meciului FC Voluntari – Chindia, câștigat de echipa ilfoveană cu scorul de 2-0.
„Știu că trebuie să mă întorc la CFR, dar eu mă simt foarte bine aici. Mi-ar plăcea să rămân aici până anul viitor. Deocamdată încerc să lucrez și să mă bucur.
O să fim nevoiți să avem o discuție cu cei de la CFR. Vedem din vară ce va fi. Importat e să joc meci de meci. Mai multe nu știu”, a declarat Alexa Pașcanu.
Despre meciul cu Chindia Târgoviște, fundașul a spus că este fericit pentru rezultatul obținut și este nerăbdător să joace, în etapa viitoare, cu FC Viitorul.
„Am intrat puțin crispați pe teren, dar important e că ne-am revenit pe parcurs. A ieșit bine jocul, față de cum o făceam alte dăți. Urmează încă un meci important. E o echipă foarte bună, Viitorul. O să fie un meci frumos și sperăm să câștigăm”, a mai spus Alex Pașcanu.
Colegul său, spaniolul Pablo de Lucas, declară că echipa la care joacă are ca obiectiv câștigarea fiecărui meci din play-out.
„Sunt fericit, suntem într-o dinamică foarte bună. A fost bine că am câștigat. Obiectivul a fost să câștigăm fiecare meci. Suntem bine și sperăm să terminăm cât mai sus. Sunt perfecționist și vreau să fim cei mai buni. Important e să nu avem accidentări”, a spus Pablo de Lucas.
FC Voluntari își continuă recitatul. Are numai victorii de când s-a reluat campionatul. Formația lui Mihai Teja a învins cu 2-0 Chindia Târgoviște și are 5 victorii în ultimele 5 partide. După ce a dat lovitura cu Dinamo, Ion Gheorghe a deschis scorul în duelul în care antrenorul Emil Săndoi s-a întors în fotbal după o pauză de un an și trei luni. Ultimul cuvânt l-a avut Simonovski, care a stabilit scorul final. 2-0 pentru formația gazdă.
FC Voluntari este pe locul doi în play-out la 4 puncte de liderul Viitorul. Chindia ocupă penultimul loc, la egalitate de puncte cu „lanterna” Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER