Pițurcă junior debuta la 17 ani în Liga I pentru Steaua, într-un meci încheiat la egalitate, 3-3 în Ghencea, împotriva Argeșului. Avea să înscrie atunci, iar acum vrea să își învingă echipa care l-a crescut, chiar dacă în vară este dat ca transferat în proporție de 80% la Steaua. Faptul că Becali e arestat constituie un avantaj pentru Pandurii? Un dezavantaj, poate. Pentru ei este un atu, deoarece se vor mobiliza mult mai bine, cum au făcut-o și etapa trecută. Până la urmă, din vară pleci în Ghencea? Toată lumea, mai ales prietenii, mă întreabă zilnic asta. Mă bucur că a spus nea Gigi că mă vrea acolo, dar mai sunt 11 etape și vorbim după aceea. Eu joc la Pandurii, iar dacă mă bagă domnul Cîrțu, voi face tot posibilul să înscriu în poarta Stelei. Sunt convins că voi juca bine și că voi reuși să marchez. Înjurat pentru că e fiul selecționerului Sâmbătă, la Pitești, spectatorii l-au înjurat pe tatăl tău și te-au huiduit și pe tine… Nu mi se pare normal, dar trăim în România și mă aștept la orice. Ce aș putea să fac eu acum? Accept aceste huiduieli fără să pot face ceva. Nu cred că am eu vreo vină. Tatăl meu are o meserie, eu, alta. Eu pot juca fără probleme cu huiduieli. Mai rău e când te huiduie propriii suporteri. Ai mai discutat cu tatăl tău? E foarte supărat, dezamăgit, nu se aștepta să aibă acest parcurs. Poate că va fi bucuros dacă Pandurii vor bate Steaua și voi reuși eu să marchez. Merită Becali să fie în închisoare? Dacă și nea Gigi merită să fie în închisoare, atunci cred că 90% dintre români trebuie să facă pușcărie.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER