Alexandru Tudorie: „Visez să dau gol la primul meci ca titular la Craiova”. Ce spune despre FCSB şi concurenţa cu Koljic şi Mamut

Transferat în vară de CS U Craiova, sun formă de împrumut, pe un an, de la Arsenal Tula, atacantul Alexandru Tudorie (24 de ani) spune că visează să marcheze la primul meci ca titular în tricoul alb-albastru, iar acest meci ar putea fi chiar cel de diseară, cu Chindia Târgovişte.

Până acum, Tudorie, care a fost infectat cu coronavirus în toamna aceasta, a fost utilizat numai în trei meciuri la Universitatea Craiova, adunând 63 de minute pe teren.

„Am un vis, să înscriu la debutul ca titular la Universitatea. La ultimele două meciuri, în special la cel cu Clinceni, ne‑am creat foarte multe ocazii pe care nu le‑am fructificat şi vă daţi seama că a fost foarte frustrant pentru toţi să pierdem acel meci. După care a venit cel de la Sibiu şi iarăşi am fost puţin iritaţi că am marcat o singură dată, iar ei au avut câteva ocazii pe final. Dar am încredere că vom depăşi această perioadă neinspirată în ofensivă, chiar am lucrat în această foarte mult faza de finalizare cu Mister şi eu zic că asta se va vedea pe teren chiar din meciul cu Chindia” declarat Alex Tudorie, într-un interviu în programul de meci al clubului Universitatea Craiova.

Tudorie spune că experienţa mai puţin plăcută de la FCSB l-a întărit şi că mai are un vis – să evolueze pentru naţionala mare a României: „Experienţa mai puţin plăcută de la FCSB m‑a făcut mai puternic. Sunt încă tânăr şi am speranţe mari, sper ca prin evoluţiile mele la Universitatea să reuşesc să îmi câştig şi această convocare la naţională. O să muncesc cât pot de mult pentru asta, pentru că orice fotbalist cred că visează să‑şi poată reprezenta Naţionala”.

Tudorie: „Îmi pare foarte rău pentru Koljic”

Alex Tudorie vede benefică această concurenţă pentru postul de centru-atacant cu Elvir Koljic şi Ivan Mamut şi regretă accidentarea primului, totodată solicită răbdare din partea fanilor pentru Mamut, ţinând cont că trebuie să se adapteze într-o altă ţară. „Ştiam ce mă aşteaptă când am venit la Craiova. Elvir Koljic este un atacant excelent, cu meciuri în Naţionala Bosniei, ceea ce mi se pare foarte tare. Eu am venit bucuros să mă lupt cu el pentru titularizare, dar din păcate n‑a fost să fie pentru prea multă vreme.

Avusese un debut foarte bun, dar a venit acea accidentare groaznică, îmi pare foarte rău pentru el, mai ales că parcă a avut un moment asemănător şi în sezonul trecut. Sper să îşi revină cât mai repede, pentru că avem nevoie de el.

Eu zic în primul rând că toată lumea ar trebui să fie mai răbdătoare cu Mamut. Am fost şi eu în Rusia şi vă pot spune că e foarte greu să te adaptezi în altă ţară, în alt campionat, alt colectiv şi tot aşa” a spus jucătorul originar din Galaţi.

Tudorie a ales Craiova pentru Bergodi şi pentru fanii olteni

Alexandru Tudorie a explicat că a ales să semneze cu Universitatea Craiova pentru că mai lucrase cu Cristiano Bergodi, la FC Voluntari, dar şi pentru că a fost impresionat de fanii olteni. „A contat mult faptul că mai lucrasem cu Mister şi ştiam ce poate, ce tactică preferă şi ce antrenamente face. Am mai avut oferte în această vară, chiar şi de la echipe din România, dar au existat două motive principale pentru care am ales Universitatea: faptul că e domnul Bergodi aici, cum spuneam, dar şi suporterii, care sunt senzaţionali.

Îmi amintesc că am avut un meci la Craiova chiar cu Mister pe bancă, când jucam la Voluntari, şi am condus cu 1‑0. Şi mi s‑a părut incredibil că, deşi erau conduşi acasă de Voluntari cu 1‑0, suporterii au continuat să încurajeze echipa şi i‑au împins de la spate extraordinar pe jucătorii Craiovei.

Îmi amintesc că ei alergau de ziceai că‑i primul minut, iar noi din contră, abia ne mai mişcam. Am luat bătaie cu 2‑1 atunci, dar am rămas cu această amintire frumoasă, a unui public extraordinar, chiar dacă pe vremea aceea potrivnic” a declarat Tudorie.

Torres şi Ibra, modelele lui Tudorie

Atacantul de 24 de ani spune că are doi jucători care au impresionat, pe postul pe care evoluează şi el: spaniolul Fernando Torres şi suedezul Zlatan Ibrahimovic. „Preferatul meu când eram copil era Fernando Torres. Încercam mult să îl limit, îmi amintesc că stăteam ore în şir să mă uit la filmuleţe cu el, aşa că pot spune că m‑a ajutat cumva să cresc eu însumi, ca fotbalist şi ca om. Apoi, când m‑am făcut mare, ca să zic aşa, am devenit fan Zlatan Ibrahimovic. Are cam tot ce‑i trebuie ca să fie un atacant de careu, îmi place mult” spune Tudorie.

 

 

 

 

Publicat: 06 11. 2020, 15:37