Alexa, debut cu stângul în Liga 1 pe banca lui ASA. Au trecut doar patru etape, dar mureșenii sunt deja într-o situație grea. Reacția antrenorului: „Trecem printr-un moment greu”
Dan Alexa, antrenorul echipei ASA Tîrgu Mureș, a declarat, duminică, după înfrângerea formației sale în deplasare cu FC Viitorul, scor 1-3, că jucătorii săi au fost dominați la toate capitolele de către adversari, pe fondul unei forme fizice slabe.
FC Viitorul a câștigat cu ASA Tîrgu Mureș, scor 3-1, în etapa a patra din Liga 1 de fotbal. Chițu (minutul 44), Coman (64) și Purece (75) au marcat pentru gazde, în timp ce Ioniță (81) a semnat singurul gol al oaspeților.
„Este o victorie a Viitorului fără dubii, ne-au dominat la toate capitolele. Am fost surprinși de rapiditatea jucătorilor adverși. Noi trecem printr-un moment greu, cu mulți jucători care au venit târziu la pregătire. Meciurile importante pentru noi sunt cu Chiajna acasă și în deplasare la Botoșani. Este crucial să ne câștigăm punctele cu contracandidatele la retrogradare. Trebuie să revenim la o formă fizică acceptabilă, asta e prioritatea. Avem jucători cu experiență, care au valoare și cu siguranță echipa va arăta mai bine în următoarele jocuri”, a declarat Alexa la finalul partidei, pentru DigiSport.
În urma acestui rezultat, FC Viitorul ocupă locul 7, cu 6 puncte, în timp ce ASA Tîrgu Mureș se află pe poziția a 13-a, cu -6 puncte.