Mijlocașul timișorean a declarat în această dimineață că nu ține la banderola de căpitan și că posibila venire a lui Cosmin Contra la Poli ar fi foarte benefică pentru gruparea de pe Bega. „Cosmin este un mare câștig și pentru Timișoara, este bănățean 100% și cu siguranță este un mare plus. Îl așteptăm cu drag să vină. Eu am un mare respect pentru Contra, are vreo 80 de meciuri în echipa națională și nu se pune problema cine poartă banderola, i-o dau cu mare drag”, a spus Alexa.
Pe de altă parte, el a mai declarat că despărțirea de Gigel Bucur ar slăbi Timișoara, dar înțelege perfect situația în care este atacantul dorit de Dan Petrescu la Kuban Krasnodar. „Pentru Gigel m-aș bucura să plece, are 30 de ani și ar câștiga de trei, patru ori mai mult decât în România, dar pentru noi ca și echipă este o pierdere mare”, a mai precizat „Chirurgul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER