Dan Alexa spune că frații Karamyan își doreau să evolueze la Steaua, însă afirmă că îi va fi greu să-i vadă pe cei doi în tricoul roș-albaștrilor.
„O să fie greu să-i vedem pe frații Karamyan în echipamentul Stelei în Antalya, dar asta este viața. A fost decizia lor, iar eu, ca prieten al lor le-o respect. Știam că ei își doreau să meargă la Steaua. Mie îmi pare rău pentru că au fost colegii mei trei ani, dar ei știu ce e mai bine pentru familia lor și pentru cariera lor. Sunt doi fotbaliști de valoare care au demonstrat acest lucru la echipele la care au jucat”, a spus Alexa, la plecarea Timișoarei în cantonamentul din Antalya.
Delegația echipei FC Timișoara a ajuns sâmbătă dimineața pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, de unde a plecat spre Antalya, unde va susține al doilea stagiu de pregătire, în perioada 30 ianuarie – 12 februarie. Alături de gruparea bănățeană au plecat și finanțatorul clubului FC Timișoara, Marian Iancu, președintele Comitetului Director Gheorghe Chivorchian și vicepreședintele Emil Roșianu.
Steaua București și Oțelul Galați, care efectuează și ele câte un stagiu de pregătire în Tucia, au plecat alături de bănățeni, în aceeași cursă charter spre Antalya.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER