Alexa își înfruntă fostul antrenor. „Chirurgul” vrea să bată Petrolul bazându-se pe grup

  • ACS Poli Timișoara își Petrolul Ploiești dispută sâmbătă, de la ora 19:30, meciul direct ce contează pentru etapa XXX-a Ligii I.
  • Dan Alexa, antrenorul bănățenilor, își va înfrunta ultimul tehnician pe care l-a avut în România când era jucător, pe Răzvan Lucescu.
  • Poreclit „Chirurgul”, Alexa vrea să-și salveze echipa de la retrogradare și speră ca împotriva Petrolul să repede isprava de la Târgu Jiu.

ACS Poli are sâmbătă seară, de la ora 19:30, în etapa XXX-a a Ligii I, un meci extrem de dificil, pe teren propriu, în fața Petrolului. Echipa ploieșteană, care a sărbătorit joi 90 de ani de existență, se prezintă la Timișoara cu tot cu vedetele Adrian Mutu și Ianis Zicu, dar timișorenii nu dezarmează. Dan Alexa speră să repete isprava de la Târgu Jiu și să câștige, cu toate că are absențe notabile în lot.

„Ne aflăm înaintea unui meci la fel de important. S-a intrat în linie dreaptă, fiecare punct poate fi vital în lupta pentru evitarea retrogradării. Sunt mai multe echipe implicate. E important să luptăm pentru fiecare punct, chiar dacă întâlnim una dintre cele mai importante echipe ale campionatului, cu jucători foarte buni, cu antrenor de calitate. Ne așteaptă un meci greu, am încredere în echipă. Jucătorii, în momentele grele, s-au mobilizat”, a declarat Dan Alexa la conferința de presă premergătoare meciului.

Pentru meciului de la Timișoara, Petrolul are medical tot lotul valid, dar nu se va baza pe Manasse și Achim, fundași care au refuzat să semneze prelungirea contractului.

Alexa avertizează însă că „lupii galbeni” nu au probleme în a-i înlocui și recunoaște subtil că îi surâde ideea de a-l avea pe Zicu sub comandă din vară. „M-am gândit să fiu inspirat, să-i motivez și să facă un meci bun. La ei dacă nu joacă Achim, joacă Alcenat, Hoban în locul lui Manasse. Petrolul are un lot important. Sigur, Zicu e un jucător care a făcut multe pentru Timișoara, orice jucător de valoarea e binevenit. Mi-ar plăcea să-l am”, a răspuns Alexa, citat de Sport9, întrebării legate de fostul idol de pe „Dan Păltinișanu”.

„Chirurgul” își înfruntă fostul profesor

Dan Alexa, tehnicianul lui ACS Poli, a evoluat ultima dată ca jucător în România sub comanda antrenorului oaspeților de mâine, la Rapid, Răzvan Lucescu. „Chirurgul” spune că are multe informații despre stilul viitorului său adversar. „Răzvan e un antrenor care ține la detalii, știu că-i place ca echipa lui să fie bine organizată, are jucători care pot decide un meci, mai ales cei de la mijloc în sus, chiar și fundașii laterali ajută jocul ofensiv. Eu cred în jucătorii mei. Dacă iau măsuri pentru Mutu și Zicu atunci trebuie să iau și pentru Albin, Priso. Echipa mea trebuie să dea totul, să aibă personalitate. E șansa noastră, ne bazăm pe grup”, a conchis „Chirurgul”.

ACS Poli nu-i va avea la dispoziție nici pentru acest joc pe Șeroni, Petre și Bărbuț, cu probleme medicale, dar nici pe Alex Popovici, suspendat. „Sunt absențe importante pentru mine. La Târgu Jiu au intrat alții și au făcut-o foarte bine. Ei trebuie să arate că merită să joace”, a mai precizat Alexa. Acesta se așteaptă și la un public sub cel cu Steaua, dar peste meciul cu „U”: „Eu spun că spectatorii vor veni. Sper să nu-i dezamăgesc”.

Partida ACS Poli Timișoara – Petrolul Ploiești se dispută sâmbătă, de la ora 19.30, în cadrul rundei a XXX-a a Ligii I. Timișorenii sunt pe 12 cu 34 de puncte, la trei distanță de poziția 15. Prahovenii sunt pe 3 cu 58 de puncte.

Publicat: 03 05. 2014, 08:46
Actualizat: 03 05. 2014, 14:08