Căpitanul echipei FC Timișoara, Dan Alexa, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că formația Gaz Metan Mediaș, adversara din etapa a XIX-a a Ligii I, are cei mai buni jucători de contraatac din România.
„Pentru mine lucrurile sunte foarte clare. Cunosc Mediașul, e o echipă foarte bună de deplasare, o echipă care se apără foarte bine, organizată. Au poate cei mai buni jucători de contraatac din România, l-au luat pe Bratu, un jucător foarte rapid, îl au pe Eric, jucător de ultima pasă. Va fi un meci greu, pentru că nu întâmplător Mediașul a obținut atâtea puncte în turul campionatului. În ultimii ani au fost o nucă tare nu numai pentru noi”, a spus Alexa.
Fotbalistul timișorean consideră că echipa sa este pregătită pentru retur și nu se teme de terenurile grele care se anunță din cauza vremii: „Cred că suntem gata, am avut o lună și jumătate de pregătire în care s-au făcut acumulări importante. E început de campionat, cu siguranță nu vom avea un ritm foarte bun, dar cred că psihic suntem gata, ceea ce e mai important. Am înțeles că sunt condiții foarte grele. Acolo unde nu se va putea juca, probabil nu se va juca, dar eu unul aștept cu nerăbdare începutul de retur”.
Alexa crede că un joc echilibrat ar aduce mai multă siguranță echipei: „Nu știu cât de ofensiv vom juca, important este să se găsească o formulă echilibrată. Consider că nu există doar atacanți și doar apărători, toți trebuie să contribuie atât la faza ofensivă, cât și la cea defensivă. Trebuie un echilibru, ceva care să dea siguranță echipei, să dea consistență. Știți cum se spune, atacanții vând bilete, dar apărarea câștigă campionate, acesta este principiul meu. Asta nu înseamnă neapărat ca fundașii să fie foarte valoroși, ci ca echipa să fie foarte bine organizată”.
Mijlocașul a afirmat că Eric este fotbalistul care face jocul echipei medieșene, dar consideră că sprijinul suporterilor bănățeni va face diferența. „Eric este un fotbalist care, cel puțin pentru Mediaș, e vedeta echipei. E jucătorul care dă ultima pasă, dar știe și să finalizeze. E un jucător foarte important pentru ei și, din păcate pentru noi, mai mereu a înscris împotriva noastră. Sperăm să vină cât mai mulți suporteri la meci. Cu siguranță va fi rece, nu va fi o vreme care să te îmbie la un meci, dar mizez pe foamea de fotbal a suporterilor noștri, care nu au mai văzut un meci de trei luni. Cred că și ei sunt conștienți că ne pot ajuta foarte mult și mizez pe faptul că vor veni în număr mare”, a precizat Alexa.
Partida FC Timișoara – Gaz Metan Mediaș, din etapa a XIX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER