Alexa:** „Vasluiul are fotbaliști, nu jucători de fotbal! Îl aștept pe domnul Iancu la stadion, să ne susțină!”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Alexa:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul echipei FC Timișoara, Dan Alexa, a lăudat, miercuri,
lotul formației FC Vaslui, următoarea adversară a bănățenilor în
Liga I, afirmând că lotul moldovenilor este format din fotbaliști,
nu din jucători de fotbal.

„Este un meci important, în care întâlnim un adversar în
revenire de formă, care a câștigat ultimele trei meciuri, o echipă
formată din fotbaliști, nu din jucători de fotbal, fotbaliști care
fac diferența și care au confirmat la nivelul Ligii I. Acolo au
fost alt gen de probleme, altfel ar fi fost mai sus. Eu cred că va
fi un meci interesant, la care sper să vină foarte multă lume,
pentru că avem nevoie de sprijinul suporterilor, iar o victorie
împotriva Vasluiului ne-ar asigura într-o mare măsură o iarnă
liniștită. De obicei, noi ne mobilizăm mai bine cu echipele
puternice, dar un campionat se câștigă și cu echipele mici, fiecare
punct este important, dar dacă ieșim bine din aceste derbiuri pe
care le avem ne va fi mult mai bine în viitor. Sperăm să ne
prelungim perioada de invincibilitate. Cu siguranță va veni și
momentul în care o să pierdem, dar nu vrem să ni se întâmpla cu
Vasluiul și nici într-un meci acasă”,
a spus Alexa.

Jucătorul echipei FC Timișoara a afirmat că se bucură de faptul
că președintele clubului, Marian Iancu, va fi prezent la meciul de
sâmbătă și a adăugat că fotbaliștii timișoreni înțeleg problemele
financiare cu care se confruntă gruparea lor. „Îl așteptăm
pe domnul Iancu, avem nevoie de sprijinul dânsului și ne bucură
foarte mult că va veni să fie alături de noi. Nu discut despre
problemele noastre financiare, deoarece sunt peste tot astfel de
probleme, și avum promisiuni că se vor achita toate restanțele. E
un moment greu pe care noi îl înțelegem”
, a declarat
Alexa, care a explicat și de ce și-a schimbat „look-ul”:
„Am dat un interviu și m-am uitat la el pe internet și nu
mi-am plăcut cum arăt, iar a doua zi m-am tuns”.

Fundașul Laszlo Sepsi crede că FC Vaslui a depășit momentele
dificile de la începutul campionatului, dar este convins că echipa
sa poate obține victoria în meciul de pe Stadionul Dan Păltinișanu.
„Venim după două meciuri în care am făcut doar egal și
întâlnim o echipă foarte bună. Vasluiul este o formație puternică
și a trecut peste momentele foarte grele pe care le-a avut la
începutul campionatului. Și anul trecut ne-a pus probleme, au
câștigat la Timișoara și acesta este încă un motiv ca să facem un
meci bun sâmbătă. Au câțiva jucători care pot face diferența, dar
nu ne temem de cineva anume. Noi sperăm să facem iar un meci bun cu
ajutorul suporterilor. Sunt trei puncte care ne-ar ajuta să rămânem
acolo sus, în lupta pentru locul întâi. Eu am avut probleme acum o
lună jumătate, dar acum sunt bine, mă simt din ce în ce mai bine și
sper să joc cât mai bine”,
a spus Sepsi.

El a adăugat că echipa este motivată mai mult după ce a fost
criticată de președintele Iancu. „Criticile președintelui
trebuie să ne motiveze mai mult, are și el dreptate, ținând cont că
au fost două meciuri egale. Îl așteptăm la meciul de sâmbătă și
poate ne va aduce noroc. Important este că nu am pierdut și dacă
rămânem pe acest nivel nu cred că o să avem probleme”
, a
menționat jucătorul.

Sepsi respinge posibilitatea ca jucătorii să nu fi reușit să
câștige ultimele două partide din campionat din cauza pregătirii
fizice insuficiente: „Nu avem probleme de natură fizică, ne
simțim bine din acest punct de vedere, problemele sunt legate de
faptul că n-am putut să dăm gol în unele meciuri, deși ne-am creat
ocazii. Dar este important că în 13 meciuri și în paritidele din
cupă nu am fost învinși. Am fost învinși doar de Manchester City,
care este o echipă despre care n-are rost să vorbim. Nu este vorba
de superficialitate în atac, ci de o lipsă de inspirație, dar e
bine că avem ocazii și golurile vor veni”.

Partida FC Timișoara – FC Vaslui este programată, sâmbătă, de la
ora 20.30, în etapa a XIV-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×