Alexandru Andrași, omul care a stricat unul din blaturile Cooperativei: „Se știa dinainte cine câștigă campionatul și cine retrogradează”
Alexandru Andrași, actualul antrenor secund al naționalei feminine de fotbal, a rămas în istoria fotbalului românesc prin golul marcat pe stadionul lui Internazionale Milano în 1993, pe când juca pentru Rapid București, și prin cele două goluri care au stricat blatul dintre FC Brașov și FCM Bacău (2-0, în 2001).
La Rapid a ajuns în 1993 de la Steaua, pentru că i se dăduse de înțeles că avea șanse mici să mai prindă echipa care evolua constant în grupele Ligii Campionilor. „Roș-albaștrii” tocmai îl achiziționaseră pe Adrian Ilie, care juca pe același post.
Dar tot răul spre bine. Nu sunt mulți fotbaliștii români care și-au văzut numele pe tabela de marcaj de pe San Siro: „Vreo 5-6 jucători de la Inter erau de top mondial, Schillaci, Bergkamp, Zenga, Bergomi, unul din stâlpii apărării italiene. Până la urmă, plecarea la Rapid s-a tranformat în ceva extraordinar pentru mine. Retrăiesc fazele din meciul respectiv și acum. Când revăd imaginile, mă apucă nostalgia. Mă furnică pielea când mă uit. În perioada respectivă, am putut să jucăm fotbal cu adevărat și am scris istorie. Dacă și după mai bine de 20 de ani are ecouri, înseamnă că Andrași nu a trecut degeaba prin fotbalul românesc. Este o amintire foarte frumoasă pentru mine și mă bucur că nu a fost uitată de cei care urmăresc fenomenul”, rememorează Andrași cu mândrie într-un interviu pentru Pariurix.
Cât despre blatul stricat cu Bacăul, fosta extremă povestește: „Am dat două goluri și am întors fotbalul pe dos. Foarte multe echipe erau implicate în Cooperativă, meciurile erau jucate așa cum erau jucate, se știa cine câștigă campionatul, după câteva etape se știa și care sunt pretendentele la retrogradare”.
Alexandru Andrași s-a lăsat de fotbal în 2002 și a început cariera de antrenorat. A promovat-o pe Oltul Sf. Gheorghe, viitoarea Sepsi Sf. Gheorghe, din liga județeană până în Liga a 2-a. Apoi, antrenorul naționalei de fotbal feminin i-a propus să-i fie secund. Din 2018 o pregătește în paralel și pe Odorheiu Secuiesc, echipă din prima ligă feminină, cu care a câștigat Cupa României în sezonul trecut.
Fostul atacant consideră că principiile din fotbalul feminin sunt aceleași cu cele de la masculin. Fetele sunt mai disciplinate, doar că… nu prea joacă fotbal în curtea școlii, atunci când sunt mici, și nu au elementele de bază: „Ele sunt mult mai dornice și mai entuziaste. Nu au cum să fenteze fotbalul, pentru că joacă din plăcere. Și atunci, lucrezi altfel cu ele. În același timp, este mai dificil, pentru că vin cu anumite lipsuri de la copii și juniori”.