Alexandru Chipciu, savuros la declarații: „N-am fost în Belgia pescar! Am fost și eu antrenat de Kompany” + Ironic cu FCSB: „A avut posesia și, hop, a venit golul”
Alexandru Chipciu (30 de ani) a fost titular în Liga 1 pentru CFR Cluj la 4 ani după ultimul său meci în România. Ardelenii au câștigat meciul de pe terenul celor de la Craiova, scor 2-0, și se distanțează pe primul loc. Mijlocașul a fost savuros la declarațiile de după meci.
„Avem un lot valoros, e clar! Sunt foarte mulți jucători care rămân și în afara lotului. Ne-am mărit avantajul față de următoarele echipe. Am fost asaltați? Au avut două ocazii, dar nu puteam marca 7 goluri. Nu vrem să pasăm ca Barcelona, noi vrem să câștigăm meciul. Nu știu dacă am fost asaltați. Cred că asaltul de care vorbiți a venit după niște pase lungi.
Ca să câștigi campionatul trebuie să ai și noroc. Asta e! Degeaba ții posesia, dacă n-ai noroc. Uitați-vă la Steaua cu Chindia, că a avut posesia și, hop, a venit golul. Deci nu posesia contează mereu”, a declarat Alexandru Chipciu
Fotbalistul campioanei a vrut să dea o replică și contestatarilor săi: „Am jucat 80 de minute după 7 luni. Eu mă pregătesc, alerg. Cred că săptămâna asta am alergat 40 de kilometri. N-am fost în Belgia pescar, am jucat și eu alături de oameni importanți. Am fost și eu antrenat de Kompany totuși”.
Alexandru Chipciu a fost antrenat în Belgia, la Anderlecht, de către Vincent Kompany (33 de ani), fostul star al lui Manchester City. De-a lungul carierei, Chipciu a mai jucat pentru FC Brașov, Brăila, FCSB și Sparta Praga.
- 19 iulie 2016 este data la care Alexandru Chipciu a plecat de la FCSB și a semnat cu Anderlecht
Ianuarie 2020 este data la care Alexandru Chipciu a fost anunțat la CFR Cluj - 800 de mii de euro este cota lui Alexandru Chipciu, conform transfermarkt