Alexandru Cicâldău, cu ochii în lacrimi după eșecul din derby-ul Craiova – FCSB, 0-1: „Ținem capul jos”

FCSB a învins în deplasare, 1-0, pe Craiova, în etapa a noua a Ligii 1, fiind primul meci pentru Victor Pițurcă pe banca tehnică a oltenilor.

„Normal că suntem dezamăgiți. Fiecare jucător a dat ce-i mai bun pentru echipă. Suntem dezamăgiți pentru că nu am reușit să mulțumim fanii. Trebuie să ținem capul jos, să vedem unde am greșit, să muncim și să câștigăm următorul meci”, a spus Alexandru Cicâldău după meciul cu FCSB.

Decarul oltenilor s-a plâns și el de starea gazonului de pe „Ion Oblemenco”: „Este un gazon foarte rău, așa cum știe toată lumea, dar asta nu e nicio scuză. Am jucat ambele echipe pe acel teren”.

De asemenea, mijlocașul le-a transmis fanilor că nu va pleca de la echipă, mai ales că acordul său e valabil până în vara lui 2022. „De când am venit de la Campionatul European se vorbește doar de asta. Total neadevărat, sunt foarte mulțumit și mă simt foarte bine aici. Am decis să rămân aici tocmai din aceasta cauză, mă bucur că sunt dorit și mă bucur că clubul a avut încredere în mine”, a încheiat acesta.

După partidă, Gigi Becali i-a ironizat pe oltenii lui Pițurcă și a comentat și faza penalty-ului: Florinel Coman a intrat în careul advers și a căzut după un duel cu Kelic. A cerut penalty, dar arbitrul Kovacs i-a acordat cartonașul galben pentru simulare.

 

Publicat: 16 09. 2019, 08:47
Actualizat: 16 09. 2019, 08:48