Alexandru Coman îl acuză pe Moraru: „De când a venit la Rapid nu a plătit nimic, am nouă salarii restante”

Alexandru Coman îl acuză pe Moraru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul echipei Rapid, Alexandru Coman, a declarat, joi, că acționarul majoritar Valerii Moraru că nu a achitat nimic „din banii lui” de la preluarea clubului și că el are de recuperat salariul pe nouă luni.

Fotbalistul a adăugat că Moraru nu și-a onorat promisiunea făcută după meciul cu FC Botoșani din Cupa României de a achita, miercuri, un salariu.

„Din ce știu eu, domnul Moraru, din banii lui de când a venit, nu a achitat nimic. Dar nu e treaba mea să urmăresc ce bani a adus, dacă a adus sau cum a adus, important este să ne dea banii. Domnul Moraru a zis că ne intră cel puțin un salariu după meciul cu Botoșani, dar se pare că e maxim, nu cel puțin. Dar de atunci nu a intrat niciun ban, nu ne-am mai întâlnit cu domnul Moraru și cred că nici azi nu va veni. Noi suntem informați de la birouri că sunt certuri și nu intră niciun ban. Ieri trebuia să intre un salariul însă au fost niște discuții, s-au certat între ei (n.r. – oficialii din conducerea administrativă a clubului) și noi suntem cei care suferim în continuare. De când a plecat domnul Copos au fost numai promisiuni la Rapid, bani mai puțin. Nouă nu ni s-a dat nicio explicație. Ni s-a transmis doar că banii nu intră miercuri, așa cum trebuia, că vor analiza situația și poate, în zilele următoare, vor intra ceva bani”, a spus Coman.

El a precizat că Valerii Moraru le-a comunicat jucătorilor, la sfârșitul lunii iulie, când a preluat clubul, că vor fi plătiți la zi, lucru care nu s-a întâmplat. Acum, acționarul majoritar le-a transmis fotbaliștilor că datoriile aparțin conducerilor anterioare și că nu trebuie să le achite el, afirmă Coman. „A existat la un moment dat o discuție între jucători și domnul Moraru, dar nu s-a concretizat nimic din ce ne-a promis. I-am reproșat lipsa banilor, pentru că pe noi asta ne interesează. Ne facem datoria în continuare, așa cum ne-am făcut și până acum, pe burta goală, dar nu suntem tratați cum trebuie. Nu contează că sunt datoriile făcute de domnul Copos sau domnul Zamfir. Când a semnat contractul de preluare a Rapidului domnul Moraru știa ce datorii sunt, pe cine trebuie să plătească și cât trebuie să plătească. Nouă ne-a spus că nu sunt datoriile dânsului și că nu trebuie să le achite el în mare parte. Dar nu e treaba noastră, noi am jucat fotbal. Când a venit la club știa ce îl așteaptă. La început, domnul Moraru ne-a comunicat că vom fi plățiți la zi de când a venit. Apoi a intervenit scandalul cu domnul Massone și au apărut câteva semne de întrebare, ca și cum nu ar mai fi 100 la sută acționar majoritar. Nu știu, deocamdată e debandadă totală la club. Noi nu mai credem nimic”, a precizat el.

Coman a dezvăluit faptul că restanțele salariale crează nemulțumiri între jucătorii vechi și cei noi. „E foarte greu fără bani. Nouă, jucătorilor mai vechi, ne este foarte greu pentru că nu am luat de opt sau nouă luni salariul. Eu am nouă salarii restante, dar alții poate au salarii mai mici, au primit două în timp ce la noi a intrat doar câte unul, e diferit la fiecare. Dar dintre cei vechi cel puțin șase luni restante tot au fiecare. Când se achită un salariu la toată lumea ar trebui să li se mai plătească unul din urmă jucătorilor vechi. Sunt nemulțumiri pentru că sunt jucători veniți de curând care sunt cu banii la zi, iar cei vechi au restanțe de luni de zile. Și ni se cere să fim o echipă, dar nu se poate așa. În ultimele trei sau patru luni au mai intrat niște bani un salariu sau două, dar din alte surse”, a explicat mijlocașul.

Alexandru Coman a adăugat că are colegi cu datorii mari la chirii care sunt amenințați de proprietari că vor fi dați afară din case. „Toată lumea înțelege că noi facem grevă, facem scandal, că suntem cu gura mare. Dar ne cerem drepturile pentru care muncim. Nu știu cui îi convine să muncească un an și să primească un salariu. Sunt colegi cu familii acasă, unii sunt din provincie, au chirii, au facturi la lumină, la întreținere, care sunt neplătite de luni de zile și sunt sunați să fie dați afară din case”, a afirmat Coman.

Fotbalistul a menționat că în final jucătorii își vor cere drepturile în instanță, iar dacă gruparea giuleșteană va intra în faliment va fi numai vina conducerii. „Antrenorul (n.r. – Ionel Ganea) ne-a sfătuit ca fiecare să își apere dreptul lui, pentru că sunt banii noștri, munca noastră. Ne cere să ne antrenăm 100 la sută, pentru că asta ne este meseria. Când intri în teren nu te gândești la bani, dar după aia sunt repercursiuni. Probabil vom merge la tribunal pentru că asta este ultima soluție, vom depune hârtii ca să ne cerem banii. Până acum am așteptat și cred că am făcut tot ce se putea. Probabil că fiecare își va lua un avocat. Până nu la urmă nu este vina noastră dacă se ajunge la faliment, nu cred că se va ajunge acolo. Dar nu e vina noastră, ci vina lor că nu plătesc datoriile care sunt”, a mai spus mijlocașul rapidist.

Deși nemulțumiți, jucătorii rapidiști nu iau în calcul neprezentarea la partida cu Dinamo de sâmbătă. „Nu are cum să ne afecteze problemele astea înainte de meciul cu Dinamo. Ca jucător, mai ales înaintea unui meci cu Dinamo, te gândești doar cum să intri pe teren și să îți faci cât mai bine datoria. Dar trebuie să fii și plătit, nu poți să stai mereu fără bani. Avem prieteni la celelalte echipe cu care ne întâlnim, ne spun că au banii la zi, joacă pe prime, pe bonusuri… noi jucăm pe promisiuni. Nu a fost nicio discuție și nici nu se pune problema să nu intrăm la meciul cu Dinamo. Nu cred că e cineva care să se gândească la un asemenea lucru„, a precizat fotbalistul.

Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat la finalul meciului cu FC Botoșani, disputat marți și câștigat cu scorul de 5-4, în cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României Timișoreana, că jucătorilor li se va achita un salariu miercuri. Acesta a dorit însă ca salariul achitat să fie pe luna august și nu pe o lună anterioară, așa cum prevede Legea Insolvenței.

Valerii Moraru se află în conflict cu administratorul judiciar Cristina Andronache de aproximativ o lună, după ce aceasta a dezvăluit faptul că omul de afaceri nu a investit niciun ban în club de la preluarea pachetului majoritar de acțiuni.

Proprietar al companiilor Azuga Waters și Perla Covasnei, Valerii Moraru a devenit, la 25 iulie, acționar majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută din cele 80 de procente deținute de suporterii Adrian Matei, Paul Ciobanu, Răzvan Căprăroiu și Iulian Udrea. Trei dintre fani au rămas cu câte 1 la sută, iar unul dintre aceștia cu 2 la sută din acțiuni. La 28 iulie, Moraru și-a majorat portofoliul de acțiuni la SC FC Rapid SA, ajungând la 94,72 la sută după ce a achiziționat și cele 20 de procente pe care le mai deținea Adrian Zamfir.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×