Alexandru Pițurcă: „Nu sunt băiatul tatei!”
Alex Pițurcă nu e diferit de tatăl său. Când stai cu pixul în mână și nu-l privești, ai impresia că vorbești cu selecționerul. Are vocea sa, calmul antrenorului naționalei și își alege foarte bine cuvintele când vorbește. Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, fiul selecționerului a fost convocat la echipa națională, iar Alex Pițurcă face o radiografie a carierei sale.
Alex, până să ajungi la Pandurii nu te-ai remarcat deloc. Lumea te știa doar de fiul lui Pițurcă și atât. De ce?
Nu am jucat, e foarte simplu. Contează enorm să joci meci de meci să ți se dea încredere, nu cum am pățit eu în ultimii ani. Ca să dovedești că ai valoare, trebuie să joci. Dacă nu ai meciuri în picioare, e dificil din punct de vedere fizic sau psihic atunci când te bagă antrenorul pe final de meci. Ca să nu mai vorbesc de perioada de la Craiova, care m-a tras mult în jos. Pe când la Pandurii, și Neagoe, și Cîrțu au văzut ce calități am.
Învinovățești pe cineva de la Universitatea?
Anul de la Craiova nici nu-l pun, a fost cea mai mare greșeală a mea. M-a dat înapoi pentru că n-am jucat. Mi-a fost greu, mai ales pentru mine, că am ambii părinți craioveni și mama, și tata țin cu Universitatea. Pur fotbalistic a fost un an mort. M-a tras mult în jos. Venisem de la Caracal, unde am dat zece goluri. Din golgheterul echipei am ajuns să nu joc deloc. L-au avut pe Alex Pițurcă și au renunțat la el. A fost singurul antrenor din cariera mea care nu m-a băgat să joc, Ovidiu Stângă.
„Tata nu m-a ajutat niciodată”
Adrian Mititelu spunea că ești stelist…
Când jucam la Steaua mă certam cu toți când venea vorba de Craiova. Așa că nu sunt stelist. Țin cu două echipe, Universitatea și Steaua.
Nu e o combinație cam neînțeleasă?
De ce? Am început la juniorii Stelei la vârsta de opt ani, sub îndrumarea lui Ștefan Sameș. Apoi am debutat în Ghencea în acel 3-3 cu FC Argeș, când am și înscris. Patru ani am fost în lotul Stelei, deci e de înțeles.
Te-a dus tatăl tău la fotbal, el te-a și promovat. Dacă nu era Pițurcă ai fi jucat la Steaua?
Nu am fost îndrumat niciodată de el, dar a contat că tatăl meu a fost fotbalist. N-am fost obligat de nimeni să mă apuc de acest sport, a fost doar dorința mea. Că tatăl meu m-a antrenat la Steaua e altceva, dar nu prea jucam acolo. E foarte greu să ai un tată cunoscut, lumea în România e foarte rea, invidioasă, iar la cea mai mică greșeală ești taxat chiar tu. Întotdeauna vor face comparații, cum dădea tatăl meu goluri sau cum juca el. Să judece după cum evoluezi, nu după cine ești. Tatăl meu nu m-a ajutat, din punctul de vedere al pilelor. Nu e omul care să facă asta. Cel mai important este că m-a ajutat cu sfaturi. Am avut multe de învățat.
Te întorci din iarnă la Steaua?
Nu știu ce să zic, de abia în iarnă m-aș putea gândi la o eventuală despărțire de Pandurii. Orice jucător își dorește să ajungă la o echipă mare. De ce n-aș spera și eu. Am demonstrat că merit să joc la o echipă bună.
A fost antrenat de rude
Unul dintre antrenorii căruia Alex îi este recunoscător pentru forma sa este unchiul său, Eugen Neagoe. „M-am gândit și eu la aspectul acesta de rudenie. M-a antrenat tatăl meu, apoi Neagoe, care-mi vine unchi îndepărtat, el fiind din Orodel, iar acum, Sorin Cîrțu este din Cornu, un sat aflat în comuna Orodel. Și domnul Neagoe și Sorin Cârțu sunt antrenori excelenți. Dar Neagoe mi-a redat încrederea de care aveam nevoie”, explică fiul selecționerului.
"Tata nu l-a sunat niciodată pe Gigi Becali să-i spună să mă ia la Steaua. Vă jur asta, pentru că vreau să ajung fotbalist prin munca mea, nu a altora" – Alex Pițurcă, atacant Pandurii
"Sunt mândru că l-am avut pe tatăl meu antrenor, am lucrat cu el atâția ani. Este un model de antrenor pentru mine și nu o spun că e tata, dar e printre cei mai buni" – Alex Pițurcă, atacant Pandurii
6 sunt echipele la care a evoluat Pițurcă jr: Steaua, Regensburg (liga a II-a Germania), FC Caracal, Universitatea Craiova, ȚSKA Sofia (Bulgaria) și Pandurii Târgu-Jiu
4 goluri a marcat Alexandru Pițurcă în acest tur de campionat în 12 meciuri jucate pentru gruparea gorjeană