Alexandru Tudor după meciul 300: „Drept este doar Dumnezeu. Nimeni nu e perfect”

Intransigentul Alexandru Tudor a arbitrat al 300-lea său meci în Liga I la partida Concordia – Dinamo 1-3. Bucureșteanul susține că a devenit mai comunicativ la meciurile pe care le arbitrează datorită băiețelului său în vârstă de 10 ani și jumătate. Acesta i-a spus că trebuia să dea cinci penalty-uri în meciul de la Chiajna! 400 de meciuri arbitrate? „Doar cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Într-un interviu acordat ProSport, Tudor alternează răspunsurile învăluite într-o supradoză de mister cu replicile spumoase și „pasele” de o franchețe dezarmantă. Nu evită subiecte precum jungla din fotbalul românesc, procese, erori și…glorie. „Gloria, mă interesează pe mine… gloria!?”. Și totuși…

Domnule Tudor, 300 de meciuri arbitrate în Liga I, 15 ani de la debut..
15 mai 1999, dar eu sunt în lotul Diviziei A din 1998.

Cum e acum, când priviți înapoi?
Știu sigur că aș fi putut să fac mai mult.

„Mai mult” în ce sens?
Mă gândesc în primul rând la formarea prejudecății că toți arbitrii sunt nedrepți.

Ați fost nedrept de multe ori?
Drept este doar Dumnezeu.

Din greșeală, bănuiesc. Ați mai și greșit...
Evident. Nu e nimeni perfect.

Aveți regrete în carieră?
Ă‚sta e principalul regret, că n-am făcut mai mult pentru cei din jurul meu.

Vă reproșați ceva în toată cariera?
Că n-am muncit la fiecare antrenament ca și cum ar fi fost bătălia pentru viața mea.

Totuși, sunteți perceput ca un arbitru care muncește mult la antrenamente…
Destul de mult, dar s-ar putea să nu fie suficient, mai ales că sunt un perfecționist.

„Defectul meu? Sunt prea mândru!”

Care este defectul dumneavoastră major în arbitraj?
Probabil că sunt mândru. Ă‚sta este, cu siguranță, unul dintre defectele mari. Mândria este un defect pentru un arbitru.

Comentatorul ultimului meci pe care l-ați arbitrat (Chiajna – Dinamo) spunea că de la o vreme sunteți mult mai maleabil. S-a schimbat ceva, în ultimul timp, în comportamentul dumneavoastră ca arbitru, în atitudinea dumneavoastră pe teren?
Cum adică maleabil, că „maleabil” ăsta sună uneori în Balcani cam…

La una dintre faze, ați stat mai mult la discuții cu un jucător, i-ați explicat. Parcă altădată erați mult mai intransigent.
Dacă s-a referit la treaba asta, într-adevăr mi-am schimbat atitudinea pentru că, de la o vreme, încerc să învăț să devin părinte sau model pentru fiul meu. Și evident că vreau să explic respectivilor jucători cum încerc să-i explic și fiului meu. Ce e bine, ce e mai puțin bine, încercând să-i conducem spre a face ceea ce pot de valoare, nu ceea ce pot fără valoare.

De-a lungul carierei, ați avut și momente mai puțin plăcute. Ați fost acuzat că ați favorizat o echipă sau alta. Cum ați trecut peste ele?
Depinde de moment. Există tot felul de momente grele în viața unui om. Te pot răni sufletește. Te afectează mai mult sau mai puțin, în funcție de rezistența pe care o ai. Dacă ai rezistență mare și dacă lucrezi la treaba asta, poți să le elimini, să treci peste ele. Dar ce pot să spun eu este că și acum am niște procese, așa că…

„Aș fi putut avea sute de mii de procese!”

Deci i-ați dat în judecată pe cei care v-au acuzat.
Nu pe toți, că e cam greu să-i dai pe toți. Mi-ar trebui câteva sute de mii de procese!

Câte procese aveți pe rol?
Deocamdată, îmi aduc aminte de unul important.

Puteți spune cu cine?
Nu, nu, nu. Nu precizez eu cu cine, că nu e momentul.

Ați avut și cazuri în care i-ați iertat pe cei care v-au acuzat?
Da bineînțeles! Păi de iertat îi iert pe toți, dar asta nu înseamnă că nu merg înainte. Uman îi iert, dar astea sunt fapte care nu mă lezează pe mine, lezează grupul, imaginea arbitrajului și pe ceilalți arbitri. Lezează chiar imaginea fotbalului.

Puteți spune care este cel mai dificil patron, conducător cu care ați intrat în contact?
N-am intrat în contact în general cu… Noi nu ne întâlnim cu… Aș prefera să fiu atent la cuvinte și mai ales la nume.

Deci nu dați nume.
Așa e preferabil. Toată lumea cunoaște care e peisajul din România. Nu e nevoie să vorbesc eu.

Vă e teamă?
Este una dintre regulile noastre, să nu fim provocatori.

Top 5 arbitri români în Liga I

1. Alexandru Tudor    300 meciuri

2. Cristian Balaj          277

3. Sorin Corpodean     268

4. Nicolae Rainea        267

5. Adrian Porumboiu  239

Statistică: Răzvan TOMA

„Pot purta război cu oricine, dar la ce folosește?”

Poate că nu e vorba, totuși, de teamă, ținând cont de faptul că aveți un trecut revoluționar…
Eu pot să fac război cu oricine, dar la ce folosește?

Dar cel mai rău jucător pe care l-ați arbitrat cine a fost?
Sunt jucătorii care aveau ceva de rezolvat.

Adică?
Voiau să mă enerveze.

Cel mai frumos moment din carieră?
Finala unui turneu de juniori, de anul trecut, dintre Dimsoft și Villarreal, la copii sub 10 ani. Deci a fost ceva incredibil ca atitudine. Copiii aveau o sinceritate în joc extraordinară, iar dorința lor de a pune în practică fotbalul cu toată capacitatea lor interioară a fost ceva incredibil pentru mine și mi-a plăcut extraordinar de mult.

Dar am văzut și copii care iau exemplul părinților sau a celor pe care îi văd la televizor și protestează de la o vârstă destul de mică.
E vina celor care conduc fenomenul, arbitri, conducători, antrenori.

A părinților nu?
Părinții s-ar putea să fie și ei niște victime ale ceea ce văd, ale ceea ce percep mediatic sau la stadion. Pentru că dacă un părinte vede un antrenor într-o postură imorală sau nervoasă, nu cred că este atât de puternic, încât să impună antrenorului starea lui de spirit, lucidă și inteligentă.

Deci ieșirile vedetelor din sport fac rău celor care vin din urmă…
Eu sunt sigur că una dintre cele mai importante metode educaționale este sportul. Cu atât mai mult sportul de performanță, acolo unde starurile dau trenduri de comportament.

„Uit tot ce e urât!”

Cel mai urât moment al carierei?
Eu am un sistem foarte bun, reușesc să uit momentele astea.

Și nu mai țineți minte niciunul?
Momente negative există, dar important este să te bucuri de ceea ce este bun.

Cum ați perceput arestările din rândul arbitrilor și al oficialilor CCA?
Acesta este un subiect extrem de dificil de discutat, dar datoria mea este să sparg prejudecata asta că există numai arbitri incorecți. Mi se pare normal să reușesc să conving, și nu numai eu, ci și grupul cu care lucrez acum, să convingem lumea că există și oameni care își fac cu onestitate treaba. Și sunt convins că există oameni care înțeleg treaba asta.

Vi s-a propus vreodată dinspre cluburi vreun cadou sau o sumă de bani?
La ultimul meci am primit ceai și două banane.

Atât?
Lumea nu-și mai permite să facă tot felul de chestii, mai ales în condiiile actuale.

„Nu am fost scutit de întâlnirea cu persoane mai puțin morale”

Dar ați arbitrat și într-o perioadă de junglă în fotbalul românesc.
În mod clar, eu nu am fost scutit de întâlnirea cu persoane mai puțin morale, dar sunt oarecum protejat. Lumea știe cine sunt și mă lasă în pace. Probabil se tem de reacția mea sau a grupului lângă care trăiesc, pentru că suntem mult mai mulți care facem treaba asta.

Ce v-a lipsit pentru a ajunge la un turneu final de Campionat European sau Mondial?
Asta este o chestiune pe care trebuie să o judece cineva care e mult mai sus. Cineva care a fost acolo sau cineva care avea puterea să mă propună.

Deci trebuia să fiți propus…
Eu știu ce să zic… Prefer să caut ce e bun în carieră și îmi dau seama că pot să fac foarte multe lucruri bune pentru cei din jurul meu, iar astea sunt mult mai valoroase decât o chestiune statistică, cum ar fi 300 de meciuri sau nu știu ce mare glorie. Chiar ieri îmi spunea cineva la antrenament: „Gloria se face cu multă muncă, domnu” Tudor, așa este? Transpitați mult aici, da?” Gloria, mă interesează pe mine gloria?

Nu vă interesează gloria în arbitraj?
Gloria? Mi se pare așa, ceva… Gloria… Ă‚sta e un concept pe care nici măcar nu îl înțeleg prea bine. Nu mă interesează, pur și simplu.

Atunci de ce ați ales arbitrajul?
Nu am apucat această cale în mod deliberat, am fost trimis aici pentru că nu puteam să mai joc fotbal.

Deci a fost o conjunctură.
Nu știu dacă se poate numi conjunctură. Din punctul meu de vedere, nu există întâmplare. Fiecare este trimis acolo unde poate face cel mai mult bine. Eu cu siguranță nu aș fi ajuns un fotbalist atât de mare, cât am ajuns ca arbitru. Sau, în orice caz, nu aș fi ajuns ca fotbalist în locurile în care am arbitrat.

N-ați fi avut 300 de meciuri în Liga I?
Poate că 300 de meciuri în Liga I aș fi avut, dar cu siguranță n-aș fi jucat cu jucătorii pe care i-am arbitrat.

Tudor într-una din ipostazele în care mai și zâmbește

„Jucătorii de calitate sunt foarte modești în comportament”

Ce jucători mari v-au rămas în memorie ca și comportament pe teren?
Sunt foarte mulți. În general, jucătorii de foarte mare calitate sunt foarte modești în comportament, iar comportamentul lor este unul model. Nu poți să faci performanță adevărată dacă nu ai caracter.

Ce v-ați mai propus în carieră?
Să reușesc în obiectivele pe care mi le-am fixat.

Ne puteți spune ce obiective?
De obicei, dacă ai un obiectiv, trebuie să consumi energie în interior, că dacă-l dai pe gură, se disipează, e ca și cum ai senzația că ți l-ai atins. Deci e bine să țin obiectivele pentru mine, să le ating și după aia să recunosc că au fost obiective.

Trăiți bine din arbitraj?
Bine, ce înseamnă bine?

Să puneți un ban deoparte, să vă faceți o casă, să aveți o mașină bună.
Modalitatea prin care sunt remunerați arbitrii în România începe de la 15 lei. Ca să primești înjurături pentru 15 lei, să gestionezi pedagogic un meci de copii, e cam puțin. Dar, din punctul meu de vedere, ca arbitru de Liga I, eu nu am dreptul să mă plâng. Totuși, se pot corecta multe chestiuni.

Ați propus să fie corectate?
Da. Și se începe. Procesul ăsta e foarte lung. De multă vreme se corectează lucruri la arbitraj.

Există viitor în arbitrajul românesc? Ați văzut în ultimul timp tineri de perspectivă?
Ei au nevoie de suport, ei au nevoie de sprijin. Sunt din ce în ce mai puțini cei care se încumetă să intre în lumea arbitrajului, pentru că simt dificultatea ei. Și e mai ușor să te ocupi de altceva. Dar există și oameni care au, prin construcția lor, simțul dreptății și vor neapărat să se ocupe de arbitraj.

„Nu admit ca băiatul meu să vină la stadion când arbitrez!”

Băiatul dumneavoastră urmărește meciurile pe care le arbitrați?
Da. Și e un critic acerb. Mi-a spus că în loc de trei penalty-uri trebuia să dau cinci!

Este afectat după un meci în care sunteți criticat la televizor sau înjurat pe stadion?
Cu siguranță copiii sunt afectați. Aceasta este și motivația pentru care eu nu admit să vină la stadion.

Nu l-ați luat niciodată la stadion?
Cred că o singură dată a fost la un meci și n-a fost cu voia mea. A venit soția mea să mă sprijine, din inițiativă proprie. Din clipa aia, le-am interzis să mai vină pe stadion. Era și un meci important interbucureștean și stadionul nu era tocmai securizat. Nu erau condiții pentru el.

V-ați propus să ajungeți la 400 de meciuri în Liga I?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, se poate orice!