Alexandru Tudor e campionul pe 2015 la cartonașe. Runda a 19-a, record la eliminări din două galbene, Brandan e lider la roșii încasate

Campionatul Ligii 1 s-a reluat de două etape și cavalerii fluierului din acest eșalon deja au făcut victime destule în rândul jucătorilor prin cartonașele galbene și roșii arătate acestora. Lider detașat nu putea fi altcineva decât Alexandru Tudor, binecunoscut pentru intransigența de care dă dovadă în meciurile pe care le arbitrează.

12 galbene într-un meci, unul dat unui jucător deja schimbat

Astfel, acesta a început 2015 în forță cu 22 de galbene acordate în doar două partide, cu mențiunea că două dintre acestea au fost arătate aceluiași jucător, Ioan Filip de la Petrolul, care a plecat mai devreme la cabine. Tudor a stabilit pentru 2015 un record care va fi greu de egalat, după ce a arătat cartonașul galben de 12 ori în partida dintre Astra și Concordia. De remarcat că Vagner, de la gruparea ilfoveană, l-a primit după ce a fost schimbat, pentru că a intrat pe teren și s-a bucurat alături de colegii săi la primul gol al lui Wellington.

Totuși, meciul de la Giurgiu nu a fost cel mai „reușit” al lui Alexandru Tudor în acest sezon, recordul său fiind de 13 galbene, din care două „convertite” într-un roșu, în partida din tur, dintre FC Botoșani și Astra.

Etapa a 19-a, record de eliminări din două galbene

Runda de abia încheiată a adus și un record inedit pentru actualul sezon. Chiar dacă la numărul de eliminări dictate, opt la număr, nu s-a putut reuși decât egalarea performanțelor precedente din runda a doua și runda a șaptea, în schimb s-a reușit un record la roșii din două galbene. Astfel, șapte jucători au ajuns mai devreme la cabine prin cumul de galbene, depășindu-se (contra)performanța din etapa a 11-a, când „doar” șase fotbaliști au făcut „dubla”.


Una dintre cele șapte eliminări pentru cumul de galbene din runda a 19-a a fost cea a rapidistului Josl

Ca o curiozitate, dacă în etapa a șaptea s-au bifat cele mai multe eliminări directe, șase la număr, în schimb, în cea de-a 14-a rundă a Ligii 1 nu s-a dictat nicio eliminare.

Bad Boy Brandan

Căpitanul celor de la CS U Craiova a reușit să se instaleze în fotoliul de lider după eliminarea din această rundă, fiind primul fotbalist din Liga 1 care a fost trimis la cabine mai devreme de trei ori până acum. Craiovenii au un lider și la galbene, acolo unde Madson a ajuns la cota 8, însă brazilianul împarte primul loc cu Danci de la FC Botoșani și Gabi Mureșan de la CFR Cluj.


Argentinianul a mai fost eliminat în meciurile din tur cu U Cluj și ASA Târgu Mureș

Oțelul roșu și Rapidul galben

În ceea ce privește clasamentul cartonașelor pe echipe, Oțelul conduce detașat la eliminări, cu 10 jucători dați afară până acum. Gălățenii au reușit un „hat-trick” în runda a doua, atunci când meciul cu Concordia Chiajna a fost terminat fără portarul Abraham și jucătorii de câmp Karlik și Cojoc, toți eliminați.

În schimb, la galbene stă cel mai rău Rapidul, care a ajuns la cota 69 după meciul cu Viitorul lui Gică Hagi. Mai mult, gruparea din Giulești a ajuns la al doilea meci consecutiv pe 2015, în care are cel puțin un jucător eliminat. Aceeași contraperformanță a bifat-o și U Cluj, diferența dintre cele două echipe fiind că rapidiștii au pierdut trei jucători în două partide, în timp ce clujenii au doar doi.

Ca o ultimă informație statistică în ceea ce privește etapa a 19-a, vă spunem că este a doua rundă din acest sezon în care două echipe au câte doi eliminați, ghinionistele fiind FC Brașov și Rapid. Precedentul caz asemănător a avut loc în etapa a șasea, când FC Viitorul și Petrolul au terminat în doar nouă jucători.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

 

 

 

Publicat: 05 03. 2015, 08:25
Actualizat: 05 03. 2015, 08:26