Alexandru Tudor, în „formă” maximă. Câte cartonașe galbene a arătat în primele 15 minute din meciul Steaua – Astra
Alexandru Tudor a arătat nu mai puțin de patru cartonașe galbene în primul sfert de oră al meciului Steaua – Astra.
Centralul în vârstă de 44 de ani a fost extrem de tranșant în debutul meciului dintre Steaua și Astra. Probabil pentru a preveni intrările dure, Tudor a scos devreme cartonașul galben. Alin Toșca a fost avertizat în minutul 5, după o intrare tare asupra unui adversar. În minutul 9, a venit rândul lui Boudjemaa să vadă galben, tot pentru un fault.
În minutul 15, Tudor a scos din nou cartonașul. A fost un fault al lui Hamroun în jumătatea adversă și, inițial, centralul din București n-a intenționat să arate vreun cartonaș. Însă Boldrin a cerut galben pentru intrarea lui Hamroun. Tudor s-a conformat și l-a avertizat pe Hamroun, dar i-a arătat galben și mijlocașului Astrei, deoarece a cerut cartonaș pentru adversarul său.