Alexe așteaptă derby-ul cu Steaua:** „Nu vreau ca ei să sărbătorească titlul cu noi, că nu au cu cine”

Autorul celor două goluri marcate din penalty de Dinamo la Bistrița, Marius Alexe, s-a declarat mulțumit de cele trei puncte obținute în meciul cu Gloria, după care și-a exprimat dorința ca steliștii să nu sărbătorească titlul în marele derby.

„Ne așteptam să avem un meci greu, deoarece Bistrița a făcut mai multe partide bune împotriva echipelor tari ale campionatului. Este clar însă că am suferit astăzi. Nu știu dacă este clar că remiza era echitabilă. Până la urmă, cele trei puncte sunt foarte importante pentru noi. Nu i-am subestimat, pentru că i-am urmărit de multe ori.

Toată lumea vorbește acum despre derby-ul cu Steaua, dar până atunci este meciul cu Ceahlăul, este important să luăm cele trei puncte și cu ei, ca să rămânem în cursa pentru locul al doilea. Steliștii merită felicitați că au avut acest parcurs, dar nu vreau să sărbătorească titlul cu noi. În primul rând, că nu ar avea cu cine, trebuie să o facă alături de fanii lor”, a spus Alexe la DigiSport.

Publicat: 03 05. 2013, 22:47
Actualizat: 03 05. 2013, 22:48