Alexe:** „Borcea e un dinamovist adevărat, ne ambiționează! Nu credeam că o să plece”

Fotbalistul dinamovist Marius Alexe a declarat, sâmbătă, în cantonamentul de la Săftica, că el și coechipierii lui sunt bucuroși că președintele executiv Cristian Borcea a decis să rămână la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, însă a precizat că îi era greu să creadă că oficialul va pleca.

„Suntem foarte bucuroși că a rămas alături de noi. Până la urmă avem același obiectiv, ne dorim cu toții să câștigăm campionatul. Poate și de asta s-a ambiționat și și-a dorit să rămână alături de noi. Asta ne dorim cu toții, mai ales că nu am mai câștigat de mult un titlu. Era greu de crezut că o să plece, e un dinamovist adevărat și mi-era greu să cred că o să plece. E mai puternică Dinamo cu Cristi Borcea? Poate, da, vine alături de noi, ne ambiționează mai mult”, a spus Alexe.

În ceea ce privește transferurile făcute de Steaua, Marius Alexe speră ca acestea să aibă vreo influență asupra clasamentului. „Și în vară la fel, și Rapidul a făcut multe transferuri, și Steaua, și CFR. Dar iată că tot noi, care n-am făcut transferuri, am rămas pe primul loc. Îmi doresc și la final să fie la fel. (..) Mi-aș dori ca aceia care nu cred în continuare în noi să nu creadă, cum nici în vară n-au crezut, să nu creadă nici acum și să ne bucurăm noi la sfârșit”, a afirmat el.

Referitor la eventuala aducere a unor arbitri străini, Alexe a declarat că și arbitrii români sunt destul de buni. „Cred că au făcut greșeli fără voia lor”, a explicat fotbalistul.

MEDIAFAX

Publicat: 14 01. 2012, 15:04
Actualizat: 14 01. 2012, 15:05