Alexe e în formă! Intră cu Rapid?

Dinamo vrea cât mai repede o linie mediană cu Marius Alexe
(foto) în banda stăngă și cu Gabi Torje revenit pe partea
dreaptă.

Și la antrenementul de ieri de la Săftica, Alexe, revenit după
operație, a fost în formă maximă. Mijlocașul s-a pregătit normal și
a excelat la capitolul centrări, fiind deseori lăudat de Ioan
Andone pentru acuratețe. Laudele și-au atins scopul, iar Alexe a
arătat un apetit ofensiv bun pe toată durata ședinței de pregătire
de ieri. Concluzia? „Peștisorul de aur” al lui Dinamo se simte din
nou bine, iar roș-albii pot spera că posibilitatea de a-l folosi
măcar în finalul meciului cu Rapid să nu rămână doar la stadiul de
vis.

Publicat: 13 08. 2010, 08:05
Actualizat: 13 08. 2010, 08:13