Alexe e nerăbdător să plece „afară”: „Nu vreau să mă plafonez la Dinamo, oamenii au așteptări mari de la mine”
Venirea lui Gheorghe Mulțescu la Dinamo a început cu organizarea unor trialuri pentru a selecta câțiva jucători de perspectivă pentru viitorul echipei mari a „câinilor”.
Noul antrenor a recunoscut că în această vară s-ar putea despărți de trei jucători de bază din sezonul trecut, pentru care există un oarecare interes: Marius Alexe, Dragoș Grigore și Cristi Bălgrădean.
Alexe așteaptă cu nerăbdare să facă pasul spre o echipă din Vest, cel mai mare vis al său fiind să evolueze în campionatul englez.
„Mă oprește și lumea pe stradă să mă întrebe când plec, dar eu nu știu mai mult decât ce se scrie în ziare. Este o situație dificilă pentru mine, pentru că în fiecare vară am stat numai cu gândul la asta. Acum este cea mai mare dorință a mea să fac acest pas, devine din ce în ce mai stresant pentru mine, timpul trece… În ziare am făcut turul Europei, dar eu tot aici am rămas.
Au fost multe șanse în trecut, au fost oferte de împrumut sau transfer definitiv, la echipe bune sau în campionate puternice, dar ceva s-a întâmplat, am mai fost și accidentat… Cred că este momentul cel mai bun să fac pasul spre un campionat din afară, am și experiență. Nu vreau să mă plafonez la Dinamo, oamenii au așteptări mari de la mine.
Nu vreau să exagerez și să spun că vreau să plec la o echipă foarte mare. Nu poți să faci acest pas așa, deodată. Dar cred că pot face față la o echipă bună dintr-un campionat puternic, mai ales dacă o să prind și perioada de pregătire să mă acomodez cu grupul. Cel mai mult îmi place fotbalul englez, acolo îmi doresc să joc, dar nu pot să refuz alte oferte, din Italia sau Franța”, a spus Marius Alexe la Dolce Sport.