Alexe, salvatorul „câinilor” cu moldovenii: Dinamo – CSMS Iași 1-0
După prima înfrângere din aceste sezon, venit în etapa trecută la Botoșani, Dinamo a primit vizita celor de la CSMS Iași. Tot moldoveni, dar ceva mai slab cotați dacă luăm în calcul faptul că echipa antrenată acum de Ionuț Chirilă nu are nicio victorie și ocupă ultimul loc din clasament. Fotbaliștii lui Dinamo l-au avut și pe Flavius Stoican, cel care venea după o suspendare în urma conflictului cu Istvan Kovacs de la meciul cu Chiajna.
Antrenorul lui Dinamo a avut probleme serioase în alcătuirea liniei defensive. Fai și Bărboianu, soluțiile pentru postul de fundaș dreata au fost suspendați, în timp ce în centrul apărării și-a făcut loc tânăru lNedelcearu în locul accidentatului Durimel. În zona ofensivă, Stoican a avut mai multe opțiuni. Vârful împins a fost Bilinki, iar în spatele său au evolua tLazăr, Matei, dar și Gavrilă cel care și-a câștigat un loc de titular datorită golului marcat etapa trecută.
Chirilă a revenit pe stadionul echipei sale de suflet fără Wesley, dar a reușit să pună în dificultate pe Dinamo. În afara incursiunii lui Matei din minutul 5 și barei lui Gavrilă din minutul 30, „alb-roșii” nu au mai avut ocazii importante în prima parte. Gazdele au suferit din cauza ritmului scăzut de joc și a lipsei de inspirație la ultima pasă. Ieșenii puteau să deschidpă scorul în minutul 42 când centrearea luiȚigănașu a fost respinsă în mod ciudat în bară de portarul Marc. Puținii fan iprezenți în PCH au complicat situația echipei. Ei au scandat din nou lozinci xenofobe, existând astfel posibilitatea ca la meciurile următoare clubul lor să aibă terenul suspendat.
Intrarea lui Alexe a adus victoria lui Dinamo
Nemulțumit de jocul ofensiv al echipei sale în prima repriză, Stoican l-a scos pe Elton în minutul 53, un mijlocaș bun pe faza defensivă, dar lipsit de fantezie și l-a introdus pe Marius Alexe. Cosmin Matei a fost cel care a ocupat poziția brazilianului. Lor li s-a alăturat și Rotariu care i-a luat locul lui Gavrilă, responsabilul cu ratările pentru Dinamo. Intrarea lui Alexe s-a dovedit a fi inspirată. Jucătorul împrumutat în sezonul trecut în Serie A a marcat în minutul 75, cu un șut la colțul lung, într-o perioadă a partidei în care moldovenii prestau un joc consistent. Chirilă a încercat egalarea și a riscat în defensivă, dar Lazăr a trimis doar în bară (81). Dinamo a reușit o victorie de serviciu, fără prea multă strălucire care o plasează pe locul al patrulea, același pe care a terminat și sezonul trecut.
CSMS Iași rămâne singura echipă fără victorie din Liga 1 și ocupă ultimul loc în clasament. Pentru Chirilă meciul următor din campionat ar putea aduce cel mai dulce succes posibil, contra Concordiei lui Șumudică. Pe Dinamo o așteaptă un meci la Ploiești în Cupa României cu Fortuna Câmpina și un derby în campionat cu Rapid în Giulești.